Generaţii întregi au crescut cu Tom şi Jerry - iar astăzi se împlinesc 80 de ani de când a fost lansat primul desen animat cu celebrele personaje. Seria de filmuleţe a făcut istorie. A luat şi Oscaruri, dar a fost şi acuzată de comunism sau de rasism.
Celebrul duo a luat naştere din disperare: departamentul de animaţie al MGM se străduia să aibă succesul altor studiouri, care dăduseră lovitura cu personaje precum Porky Pig şi Mickey Mouse. Creatorii William Hanna şi Joseph Barbera, angajaţi ai MGM, au venit cu ideea unui concept simplu, chiar dacă nu original: un desen animat cu un motan şi un şoricel care se fugăresc încontinuu şi se ceartă din te miri ce.
Amuzanţi, fără vorbe
Prima creaţie pentru marele ecran, semnată Hanna-Barbera, „Puss Gets the Boot”, i-a adus studioului o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj animat - şi cam atât. Managerii încă ezitau dacă să continue sau nu, când o scrisoare entuziastă, semnată de un industriaş influent din Texas, a înclinat decisiv balanţa. Şi astfel, personajele numite iniţial Jasper şi Jinx au devenit Tom şi Jerry.
Faptul că nu există dialoguri în film n-a fost un lucru intenţionat. Animatorii, formaţi în era filmelor mute, ştiau să creeze situaţii amuzante fără prea multe vorbe. Muzica alertă, compusă de Scott Bradley, era fundalul perfect pentru cursele nebune şi poantele irezistibile, iar ţipătul aproape uman al lui Tom era interpretat de Hanna însuşi.
Made in Praga
În următoarele două decenii, Hanna şi Barbera au elaborat peste 100 de astfel de scurtmetraje, fiecare necesitând câteva săptămâni bune de muncă şi costuri de producţie de peste 50.000 de dolari. Seria, considerată cea mai reuşită, a câştigat şapte Oscaruri.
În 1957, Hanna şi Barbera şi-au înfiinţat propria companie de producţie. Câţiva ani mai târziu, MGM a reluat seria Tom şi Jerry, fără creatorii originali. Pentru a reduce costurile, animaţia a fost externalizată unui studio din Praga, sub coordonarea animatorului Gene Deitch. Pe generic, numele desenatorilor cehi au fost americanizate, pentru ca episoadele să nu fie asociate cu ideea de comunism.
Hanna şi Barbera au revenit în forţă în televiziune, cu episoade Tom şi Jerry mai lungi şi bugete mai mici. Desenele lor au urcat rapid în topul preferinţelor celor mici.
Multe din scenele din filmuleţe au fost etichetate mai târziu ca fiind rasiste. Astăzi, episoadele considerate ofensatoare sunt eliminate din colecţiile care se relansează.