Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Toţi agenţii economici, cu excepţia IMM-urilor, obligaţi să realizeze au audit energetic o dată la patru ani

Toţi agenţii economici, cu excepţia IMM-urilor, obligaţi să realizeze au audit energetic o dată la patru ani

Toţi agenţii economici, cu excepţia întreprinderilor mici şi mijlocii, vor fi obligaţi să realizeze, o dată la patru ani, un audit energetic pe întreg conturul de consum energetic, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă, iniţiat de Ministerul Energiei.

În prezent, companiile sunt obligate să realizeze un astfel de audit pentru pe un contur de consum energetic care să reprezinte cel puţin 50% din consumul energetic total.

"Anual, 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite pentru asigurarea climatului interior, deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală, se renovează pentru a îndeplini cel puţin cerinţele minime de performanţă energetică prevăzute în capitolul IV "Cerinţele de performanţă energetică a clădirilor" din Legea nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată. În acest sens, ordonatorii principali de credite asigură cuprinderea cheltuielilor în bugetul instituţiei", se precizează textul Ordonanţei.

Proiectul iniţiat de Ministerul Energiei are ca scop modificarea Legii 121/2014 privind eficienţa energetică, în urma unor atenţionări din partea Comisiei Europene privind aplicarea incorectă a directivei din acest sector.

"Comisia Europeană poate solicita Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - CJUE, în perioada imediat următoare, să impună sancţiuni pecuniare pentru România, doar suma forfetară fiind de 1.912.000 euro, la care se adaugă penalităţile zilnice cu titlu cominatoriu de minimum 35.000 euro, conform comunicării Comisiei Europene", se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

Iniţiatorii mai arată că, în data de 12 martie 2019, a fost aprobat Memorandumul cu titlul "Stabilirea poziţiei României în Cauza 2018/2253, acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor privind transpunerea şi aplicarea incorectă a Directivei 2012/27/UE privind eficienţa energetică", prin care s-a aprobat propunerea ca prezentul proiect de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică să fie trimis spre avizare şi să fie avizat cu celeritate de către instituţiile avizatoare.

"Pentru evitarea unei posibile declanşări a unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană, autorităţile române s-au angajat la modificarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, prin intermediul scrisorii de răspuns la solicitarea Comisiei Europene nr. SG(2018)D/20282;C(2018)7103, până la data de 1 septembrie 2019", menţionează autorii propunerii. AGERPRES

Subiecte în articol: agenti economici audit
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri