Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost ucis și altul de 39 de ani a fost grav rănit în timpul focurilor de artificii de Revelion, în vestul Germaniei.
Cei doi bărbați sărbătoreau intrarea în noul an împreună cu un grup de 10 persoane. Potrivit martorilor, la scurt timp după miezul nopții, cei doi bărbați s-au despărțit de grup. Martorii au auzit apoi o bubuitură puternică, iar mai târziu i-au găsit la pământ, grav răniți, conform dpa.
Bărbatul de 37 de ani a murit în ciuda încercărilor de resuscitare, în districtul Hüchel din Hennef, în landul Renania de Nord-Westfalia.
Bărbatul de 39 de ani a fost transportat la spital cu răni care îi pun viața în pericol.
Poliția crede că au fost aprinse focuri de artificii cu un dispozitiv artizanal, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Poliției.
Între timp, la Berlin, 12 persoane, inclusiv copii, au fost rănite în timpul focurilor de artificii de la o petrecere privată de Revelion. Toate persoanele rănite, dintre care cea mai tânără are 11 ani, au ajuns la spital.
În acest caz, poliția presupune că la petrecerea din zona Friedrichshagen s-au folosit artificii ilegale, deoarece nu se explică altfel numărul victimelor și gravitatea rănilor.
(sursa: Mediafax)