Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: Obiectivul PMP este să guvernăm pentru comunităţi respectând legile şi Constituţia

Traian Băsescu: Obiectivul PMP este să guvernăm pentru comunităţi respectând legile şi Constituţia

Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat, miercuri, la Piatra Neamţ, că obiectivul formaţiunii politice este să guverneze pentru comunităţi ţinând cont de legi şi Constituţie. 

'Era veselie mare când au fost trecute spitalele la administraţiile locale. Primarii au numit managerii, Consiliile de Administraţie, firmele clientelei politice nu mai pridideau cu contractele către spitale. Nu acesta este tipul de administraţie pe care îl dorim', a declarat Traian Băsescu. 

Preşedintele PMP a dat şi exemplul sistemului şcolar, unde România are rata de abandon cea mai mare din Uniunea Europeană. 

'România are 18 la sută abandon şcolar, cea mai mare din Uniunea Europeană. Este obligaţia Ministerului Educaţiei să reducă abandonul şcolar? Nicidecum. Nu Ministerul ştie cine abandonează şcoala. Statisticile spun că abandonul vine din familiile sărace şi de romi. Cei care plătesc ajutoarele sociale ştiu cine sunt, dacă au bani de ghetuţe, dacă sunt trimişi la cerşit, dacă sunt trimişi să muncească înainte de vârsta legală de 16 ani. De orice s-au ocupat administraţiile şcolare, numai de asta nu', a mai spus Traian Băsescu. 

Preşedintele PMP a mai spus că există nouă articole care implică în mod direct administraţia locală, de care nu a ţinut nimeni cont până acum. 

'Este extrem de important, privind la aceste obligaţii care decurg din Constituţie, că este mai ieftin decât să faci proiecte fanteziste ca a lui Oprescu cu autostrada suspendată peste blocuri de 24 de etaje, sau isteţul celălalt, de la Iaşi, care a tăiat teii ca să pună palmieri', a mai spus Traian Băsescu. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri