Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei maşini şi faţada unui bloc au fost distruse, într-un incendiu. Focul a pornit de la un autoturism

Trei maşini şi faţada unui bloc au fost distruse, într-un incendiu. Focul a pornit de la un autoturism

de Redacția Jurnalul    |   

Trei autoturisme au fost distruse într-un incendiu pornit de la unul dintre acestea, marţi spre miercuri noaptea, în municipiul Codlea, flăcările extinzându-se şi provocând daune inclusiv faţadei unui bloc aflat în apropiere.

Conform ISU Braşov, incendiul a pornit de la unul dintre autoturisme, însă cauza acestuia nu se cunoaşte deocamdată.

"Azi noapte (marţi spre miercuri - n.r.), în jurul orei 01.00, am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu la un autoturism în localitatea Codlea. La faţa locului s-au deplasat 3 autospeciale de stingere din cadrul ISU Braşov şi două autospeciale aparţinând SVSU Codlea. Incendiul s-a extins cu repeziciune la un alt autoturism şi la faţada blocului din apropiere", a precizat ISU Braşov.

La sosirea echipajelor de salvatori la faţa locului, ardeau două autoturisme şi faţada blocului din apropiere.

S-a intervenit rapid, reuşindu-se localizarea şi lichidarea incendiului, fără a fi înregistrate victime, două persoane autoevacuându-se, între timp, în siguranţă.

În urma izbucnirii incendiului au fost afectate de flăcări trei autoturisme, iar ferestrele imobilelor situate la parter şi primele două etaje au fost distruse, a mai precizat ISU Braşov.

AGERPRES

Subiecte în articol: incendiu masini fatada bloc pompieri foc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri