Jurnalul.ro Special Aproape gratis la tren și pentru studenții de 30 de ani care învață de la distanță

Aproape gratis la tren și pentru studenții de 30 de ani care învață de la distanță

de Monica Cosac    |   

În prag de alegeri parlamentare, aleșii mai vin cu o pomană electorală prin care susțin că vor să corecteze o „nedreptate”. Concret, nu doar studenții care urmează cursurile la zi ale unei facultăți acreditate din țara noastră vor beneficia de reducerea cu 90% a tarifelor la transportul local în comun, dar și la tren, ci toți studenții de până în 30 de ani care sunt la frecvență redusă sau sunt înscriși în forma de învățământ la distanță, potrivit unei propuneri legislative înregistrate recent la Parlament. Inițiatorii au cerut ca proiectul de lege depus la începutul acestei săptămâni să fie dezbătut și aprobat în procedură de urgență, însă Camera Deputaților, care este prima cameră sesizată în acest caz, a respins această solicitare.  

Proiectul de lege pus pe masa deputaților, inițiat de deputații Filip Havârneanu (USR) și Natalia Intotero (PSD), vizează de modificarea noii legi a învățământului superior (Legea 199/2023), prin adăugarea unor noi categorii de beneficiari ai facilităților de transport reglementate de acest act normativ.

90% reducere la tren, metrou și transportul în comun

În prezent, dreptul de a beneficia de transport redus cu 90% pentru transportul feroviar, rutier local sau cu metroul este acordat doar studenților înmatriculați la forme de învățământ cu frecvență, care trebuie să meargă zilnic la cursuri, nu și cei care sunt înmatriculați la învățământ cu frecvență redusă/la distanţă. 

După ce, prin noua lege a învățământului superior, vârsta până la care se acordă beneficiarilor această reducere a fost majorată la 30 de ani, de la 26, cât era până acum, noua iniţiativă legislativă vine, practic, cu astfel de facilităţi pentru un număr și mai mare de studenți care se vor plimba aproape gratis prin toată țara, tot timpul anului.  

„Am depus un proiect de lege prin care îmi doresc să corectăm o nedreptate”, spune Havârneanu, criticând Guvernul pe motiv că a ajuns să facă economie „pe spatele studenților”. 

Concret, proiectul de lege prevede că „studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, cu frecvență redusă și la distanță în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani”.

Inițiatori: prevederile actuale, discreţionare

Inițiatorii susțin că prin prevederile actuale se creează o discriminare între formele de studiu şi se reglementează un drept, în mod discreţionar, doar pentru o parte din studenţii din România.

„Rațiunea conform căreia studenții înmatriculați la distanță sau la frecvență redusă nu vin fizic la facultate în majoritatea timpului ar trebui să dispară, luând în calcul şi principiile care guvernează învăţământul superior din România: echitatea (prin asigurarea şanselor la educație, în mod echitabil pentru tineri, indiferent de mediul din care provin sau de alți factori de risc), incluziunea (prin garantarea în procesul de educaţie a respectării statutului şi drepturilor tuturor persoanelor, astfel încât să aibă oportunitatea de a beneficia de un tratament egal cu ceilalți), egalitatea de tratament şi nediscriminarea. Mai mult, studenții de la formele ÎFR/ÎD sunt nevoiţi să susțină examenele din sesiune sau alte activități didactice în format fizic, la fel ca studenții înscriși la cursurile cu frecvență, iar costurile de transport pentru a ajunge la facultate şi pe care aceştia le suportă se ridică uneori chiar şi la sute de lei, mai ales pentru distanțe lungi cu trenul sau pentru emiterea lunară a unor abonamente de metrou ori pentru alte forme de transport rutier în comun”, își argumentează dei doi deputați propunerea, în expunerea de motive care însoțește proiectul. 

Conform documentului, regula actuală - care stabilește că studenții cu unul sau ambii părinți decedați, dar și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport - rămâne valabilă. 

O treime nu-și permite costurile cu facultatea

Totodată, susțin inițiatorii, „suntem țara în care o treime dintre familiile tinerilor declară că nu își permit să suporte costurile cu facultatea”.

„Conform studiilor Fundației World Vision România, 14% dintre tineri au afirmat că se descurcă greu cu cheltuielile de transport, iar 34% dintre respondenți spun că familiile nu-i vor putea susține financiar la facultate”, spun deputații în expunerea de motive, precizând că inițiativa legislativă îşi propune să prevină efectele negative ale lipsei resurselor financiare ale studenţilor şi ale familiilor lor pentru continuarea studiilor superioare, „ceea ce poate reduce rata părăsirii timpurii a facultății”. 

Proiectul de lege mai prevede că Guvernul trebuie să actualizeze normele privind transportul intern feroviar și cu metroul, în cel mult 30 de zile de la publicarea viitoarei legi în Monitorul Oficial.

„O astfel de iniţiativă, care uniformizează aplicarea unor beneficii sociale pentru toţi studenții, fără niciun fel de diferențiere, va avea ca efect o integrare mai ușoară a tuturor studenţilor în viața academică din România, va preveni renunţarea la studiile superioare şi va motiva beneficiarii să folosească mai des transportul în comun”, se mai arată în expunerea de motive.

Noua lege a învăţământului superior prevede reduceri la transport și pentru cei care studiază peste hotare. Mai exact, începând cu octombrie 2025, studenții români care urmează cursurile unei universități din străinătate vor beneficia de tarife reduse la transportul feroviar sau naval atunci când sunt în țară, însă reducerea va fi mai mică decât cea aplicată studenților din țară, respectiv de 50% din prețul biletelor de tren.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri