Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tribunalul Vaslui a decis eliberarea condiţionată a lui Relu Fenechiu

Tribunalul Vaslui a decis eliberarea condiţionată a lui Relu Fenechiu

Magistraţii Tribunalului Vaslui au hotărât eliberarea condiţionată a fostului deputat PNL Iaşi, Relu Fenechiu, care a fost şi ministru al Transporturilor, decizia fiind definitivă.

Magistraţii vasluieni au respins contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Vaslui de eliberare condiţionată a lui Relu Fenechiu, iar decizia Tribunalului este definitivă. Magistraţii au considerat că această contestaţie este nefondată.

Fost ministru al Transporturilor, liberalul Relu Fenechiu se află în detenţie la Penitenciarul Vaslui.

Relu Fenechiu avea de ispăşit 5 ani şi 6 luni de închisoare, din care a executat deja trei ani şi jumătate.

Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în dosarul ''Transformatorul'' în luna ianuarie a anului 2014, după ce a fost trimis în judecată de către procurorii DNA în iunie 2012, fiind acuzat că, prin firmele sale, a vândut transformatoare şi întrerupătoare uzate şi vechi la preţuri de produse noi către Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituţiei.

A doua condamnare, cea în dosarul ''Siveco'', s-a făcut după ce fostul ministru şi-a recunoscut vinovăţia într-un dosar în care era acuzat de DNA Ploieşti de trafic de influenţă în formă continuată şi spălare de bani.

În solicitarea de eliberare condiţionată Fenechiu a argumentat că a ispăşit deja două treimi din pedeapsă, a scris două lucrări ştiinţifice pe timpul detenţiei şi a avut o serie de invenţii care au fost brevetate. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: relu fenechiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri