Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump îşi critică din nou aliaţii NATO

Trump îşi critică din nou aliaţii NATO

Cu o zi înainte de plecarea la summitul NATO de la Bruxelles, preşedintele american Donald Trump a criticat din nou luni ţările aliate, reluându-şi solicitarea ca acestea să îşi majoreze cheltuielile militare, relatează France Presse. 

"Statele Unite cheltuie cu mult mai mult pentru NATO decât oricare altă ţară. Nu este nici corect, nici acceptabil", a scris Trump pe Twitter. El va pleca marţi de la Washington pentru a participa la summitul NATO ce va avea loc miercuri şi joi la Bruxelles. 

"Chiar dacă aceste ţări şi-au sporit contribuţiile de când am devenit preşedintele, ele trebuie să facă mai mult", a adăugat Trump. 

În urmă cu două săptămâni, preşedintele american a transmis un email către nouă state membre ale NATO, printre care şi Germania, Canada şi Norvegia, pentru a le cere să-şi respecte angajamentul de a majora cheltuielile militare la 2% din produsul intern brut până în 2024. 

"Germania este la 1% (din PIB), SUA sunt la 4%, iar NATO este cu mult mai mult în avantajul Europei decât al SUA. Potrivit unora, SUA plătesc 90% din NATO, în timp ce numeroase ţări sunt departe de procentul de 2% (din PIB) pe care s-au angajat" să-l asigure, a mai denunţat preşedintele american. 

La summitul NATO de anul trecut, Donald Trump a reproşat aliaţilor că datorează "sume de bani enorme" către NATO. 

În aceeaşi postare de luni pe Twitter, el a evocat de asemenea conflictele comerciale cu statele europene. 

"În plus, Uniunea Europeană are un excedent comercial de 151 de milioane de dolari cu UE, cu importante bariere comerciale asupra produselor americane. NU!", a scris el, confundând milioanele cu miliardele, comentează AFP. 

Statele Unite au transmis în 2017 că deficitul comercial cu Uniunea Europeană este de puţin peste 151 de miliarde de dolari.

AGERPRES

Subiecte în articol: nato aliati donald trump summit bruxelles
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri