Jurnalul.ro Ştiri Externe Discuții Trump-Putin: Primul pas către pace. Rusia oprește atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene

Discuții Trump-Putin: Primul pas către pace. Rusia oprește atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene

de Redacția Jurnalul    |   

UPDATE În urma discuției cu Donald Trump, Vladimir Putin a ordonat oprirea atacurilor asupra infrastructurii energetice ucrainene timp de 30 de zile, conform unei declarații din partea Kremlinului, scrie Sky News.

Decizia face parte dintr-o serie de măsuri convenite în cadrul discuției dintre cei doi lideri, care și-au exprimat intenția de a normaliza relațiile dintre Statele Unite și Rusia.

De asemenea, un alt punct semnificativ al convorbirii a fost acordul pentru un schimb de prizonieri de război, fiecare parte urmând să elibereze câte 175 de prizonieri.

În plus, Rusia a promis să predea 23 de soldați ucraineni grav răniți.

S-a vorbit, de asemenea, despre organizarea de meciuri de hochei în Statele Unite ale Americii.

UPDATE:

Casa Albă a avut parte de o primă reacție și a dat publicității o sinteză a discuției telefonice dintre președintele american Donald Trump și președintele rus Vladimir Putin, subliniind progrese semnificative în direcția unui armistițiu și stabilirea unor negocieri internaționale.

Printre punctele-cheie ale conversației, liderii au convenit ca mișcarea spre pace să înceapă, într-adevăr, cu un armistițiu privind energia și infrastructura, precum și cu negocieri tehnice pentru implementarea unui armistițiu maritim în Marea Neagră.

În ceea ce privește locul și momentul negocierilor, acestea vor începe imediat în Orientul Mijlociu, o regiune menționată ca potențial teren de cooperare pentru prevenirea conflictelor viitoare, scrie Sky News.

Mai mult decât atât, Trump și Putin au discutat despre nevoia de a stopa proliferarea armelor strategice, incluzând arme nucleare, și au convenit să colaboreze cu alți actori internaționali pentru aplicarea acestui obiectiv.

În ceea ce privește relațiile bilaterale dintre SUA și Rusia, cei doi lideri au exprimat optimism cu privire la beneficiile economice și stabilitatea geopolitică pe care o relație îmbunătățită ar putea să o aducă.

Știre inițială: Conversația telefonică dintre liderul american și cel rus s-a încheiat. Casa Albă a anunțat că președintele Donald Trump urmează să facă o declarație privind conținutul acesteia în curând.

Casa Albă a anunțat că discuția telefonică dintre președinții SUA și Rusiei a început la ora 16.00, ora României, iar discuțiile merg bine.

„Convorbirea merge bine și este încă în desfășurare”, a scris Dan Scavino, adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, într-o postare pe platforma de socializare X.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Trump și Putin vor vorbi atâta timp cât vor considera necesar.

Trump a declarat reporterilor noaptea trecută că „multe elemente” au fost convenite, dar a avertizat că „rămân multe” de discutat înainte de convorbire.

 

Subiecte în articol: trump putin discuţii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri