Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump ştia că Flynn minte

Trump ştia că Flynn minte

Donald Trump afirmă că l-a demis pe Michael Flynn din funcţia de consilier prezidenţial pentru că ştia că acesta minţise în ancheta FBI. Declaraţia lui Trump poate  avea efecte juridice, susțin experţi citați de Reuters

„Am fost nevoit să îl demit pe generalul Flynn pentru că l-a minţit pe vicepreşedinte şi pe agenţii FBI. El pledează vinovat pentru aceste acuzaţii. Este ruşinos ce a făcut, deoarece în perioada de tranziţie acţiunile sale au fost legale. Nu era nimic de ascuns”, a declarat Donald Trump, prin Twitter, sâmbătă seară, citat de Reuters. Afirmaţiile lui Trump sugerează că preşedintele SUA a ştiut că Michael Flynn i-a minţit pe agenţii Biroului Federal de Investigaţii înainte ca el să îi ceară directorului FBI să nu îl ancheteze pe fostul consilier, explică specialişti consultaţi de agenţia Reuters. Nu este însă clar în ce moment a aflat Trump informaţiile. Trump l-a demis pe James Comey, directorul FBI, deoarece acesta ar fi gestionat în mod inadecvat investigaţia în cazul serverului de email privat utilizat de Hillary Clinton, însă demiterea a intervenit în contextul anchetei privind ingerinţele Rusiei în campania electorală.

 

Trump i-ar fi cerut în februarie lui Comey să oprească investigaţia care viza contactele lui Flynn cu oficiali ruşi.

 

Trump ar putea risca să fie acuzat de obstrucţionarea justiţiei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri