Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump dă Ucraina pe mâna rușilor, dacă revine la Casa Albă. Orban, portavocea liderului populist american

Trump dă Ucraina pe mâna rușilor, dacă revine la Casa Albă. Orban, portavocea liderului populist american

de Şerban Mihăilă    |   

​​​​​​​Cei care anticipează că întoarcerea imprevizibilului Donald Trump la Casa Albă va arunca Europa în brațele rușilor, marginalizând implicarea SUA în NATO, au toate motivele să se teamă. Întors recent dintr-o vizită privată derulată la reședința din Florida a fostului președinte american, premierul ungar, Viktor Orban, unul dintre admiratorii declarați ai miliardarului american, a dezvăluit intențiile lui Trump în privința Ucrainei, în cazul în care acesta ar reveni la conducerea administrației de la Washington. Mai exact, Trump i-a mărturisit liderului maghiar că nu va mai da „un cent” Kievului, dacă va câștiga alegerile.

În urmă cu numai o lună, Trump afirma că ar încuraja Rusia să-i atace pe membrii NATO care nu-și plătesc partea la bugetul alianței transatlantice, într-o declarație considerată de administrația Biden drept „îngrozitoare și dementă”.

Acum, amenințarea fostului lider de la Casa Albă capătă contur și trece la un alt nivel. Revenit în țară după întâlnirea privată avută în weekend cu Trump, Orban a dezvăluit că fostul președinte are „planuri destul de detaliate” despre cum să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei și, în consecință, nu va mai acorda Kievului nicio finanțare, pentru a grăbi astfel încheierea conflictului.

Într-un interviu acordat televiziunii de stat M1, la sfârșitul zilei de 10 martie, Orban a relatat ce planuri are Trump, dacă va câștiga alegerile din noiembrie: „Nu va da un ban în războiul dintre Ucraina și Rusia și, prin urmare, războiul se va încheia! (...) Este evident că Ucraina, singură, nu poate sta singură pe picioarele ei!”. 

„Dacă americanii nu dau bani și arme, și nici europenii, atunci acest război se va încheia. Și, oricum, dacă americanii nu dau bani, europenii nu pot finanța singuri acest război și atunci războiul se va termina”, a adăugat el, în interviul despre întâlnirea sa cu Trump, care este pe punctul de a deveni candidatul Partidului Republican la alegerile din noiembrie. 

Orban a mai precizat că pacea în Ucraina trebuie să fie obținută mai întâi printr-un armistițiu și apoi printr-un acord de pace complet, ceea ce Trump „are mijloacele” de a face. El nu a oferit însă alte detalii în legătură cu acest plan.

Omul de încredere al rușilor

Autocratul de la Budapesta, considerat un cap de pod al Rusiei în UE și în NATO, a refuzat să trimită arme la Kiev și a păstrat legături economice strânse cu Moscova, de când forțele ruse au invadat Ucraina, în 2022. Ultima dată, Orban s-a întâlnit cu președintele rus, Vladimir Putin, în octombrie, în China, în pofida eforturilor Uniunii Europene de a izola Kremlinul. 

Concomitent, premierul ungar se află în conflict deschis cu actuala administrație de la Washington și îl susține pe față pe vechiul și actualul rival al președintelui Joe Biden. 

De cealaltă parte, echipa de campanie a lui Trump a afirmat într-o declarație despre întâlnirea dintre premierul ungar și fostul președinte american, derulată în 8 martie, că cei doi lideri au discutat „o gamă largă de probleme, care afectează Ungaria și Statele Unite, inclusiv importanța primordială a unor frontiere puternice și sigure pentru a proteja suveranitatea fiecărei națiuni”.

Declarația nu a făcut niciun alt comentariu cu privire la discuții și nici nu a menționat Ucraina.

La Moscova, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a precizat că Kremlinul este la curent cu declarația lui Orban, dar preferă să nu facă vreun comentariu.

„Am văzut-o, dar nu avem nimic de spus, deoarece nu sunt oferite detalii și nu este clar ce fel de plan ar putea fi acesta”, a spus Peskov, referindu-se la intențiile lui Trump, menționate de premierul maghiar. 

Călătoria premierului ungar a avut loc în contextul în care un pachet de ajutor militar, în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocat de republicanii americani din Camera Reprezentanților, care insistă ca măsurile de securitate dorite de ei la frontieră să fie adoptate, în schimbul susținerii banilor promiși Kievului. 

Senatul american a aprobat deja pachetul, din care o mare parte este destinată Ucrainei, pentru achiziționarea de arme și echipamente militare din SUA.

Un pericol la adresa NATO

În urmă cu o lună, Trump oferise o altă declarație șocantă, la un miting de campanie din Carolina de Sud. Excentricul fost președinte american a afirmat că ar încuraja Rusia să-i atace pe membrii NATO care nu-și plătesc partea la bugetul alianței transatlantice. 

La vremea respectivă, această reacție a fost considerată cea mai dură dintre declarațiile făcute de Trump de-a lungul timpului împotriva NATO, organizație față de care și-a exprimat reticența în câteva rânduri, în perioada mandatului său prezidențial.

De altfel, Trump a amenințat că se va retrage din NATO de mai multe ori cât timp a fost președinte, numind organizația „învechită” și „o scurgere de resurse americane”.

Congresul SUA a devenit atât de îngrijorat că Trump s-ar putea retrage unilateral din NATO dacă ar câștiga un al doilea mandat, încât a adoptat, în decembrie, anul trecut, o lege care îi cere președintelui să obțină o majoritate de două treimi din Senat pentru a face acest lucru.

Între timp, Europa începe să tremure în fața perspectivei întoarcerii lui Trump la Casa Albă, iar liderii blocului comunitar european sunt tot mai convinși că trebuie să investească masiv în apărare pentru a contrabalansa amenințarea Rusiei pe cont propriu. 




 

Subiecte în articol: trump ucraina Rusia casa alba orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri