Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump vrea să îl primească la reşedinţa din Florida pe omologul său chinez

Trump vrea să îl primească la reşedinţa din Florida pe omologul său chinez

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să-l primească luna viitoare timp de două zile pe omologul său chinez Xi Jinping la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida, a informat luni Axios media, citând oficiali americani, relatează Reuters. Reuniunea de două zile este programată orientativ pentru zilele de 6-7 aprilie, a informat sursa citată. 

Reuters nu a putut verifica informaţiile oferite de Axios si nu a reuşit să obţină declaraţii de la oficiali ai preşedintelui Trump sau ai omologului său chinez Xi Jinping. Summitul de două zile urmează să aibă loc după o serie de alte reuniuni SUA-China şi după discuţii menite să reafirme legăturile dintre cele două ţări ca urmare a declaraţiilor critice din partea Trump din timpul campaniei sale prezidenţiale. 

Luna trecută, consilierul de stat chinez Yang Jiechi s-a aflat în vizită la Washington pentru a discuta despre relaţiile economice şi interesele de securitate ale celor două ţări. Yang a avut întrevederi separate cu Donald Trump şi cu secretarul de stat Rex Tillerson. 

În timpul campaniei sale prezidenţiale, Donald Trump a acuzat China de politici comerciale neloiale, a criticat construcţia de insule în Marea Chinei de Sud şi a acuzat Beijingul că depune eforturi insuficiente pentru a constrânge vecinul său Coreea de Nord, adaugă Agerpres.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri