Liderul grupului deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat miercuri că discuţia cu UDMR despre o moţiune de cenzură rămâne deschisă şi este foarte posibil un angajament ferm în această privinţă.
"În momentul în care am văzut votul de la referendum şi de la alegerile europarlamentare, PNL a solicitat tuturor partidelor care au primit susţinerea populaţiei împotriva celor din PSD şi ALDE un candidat comun la preşedinţia Camerei Deputaţilor. În sensul acesta am vorbit şi cu UDMR şi cu minorităţile naţionale şi cu Pro România. De la minorităţile naţionale am obţinut astăzi nişte voturi pentru care le mulţumim, însă din partea UDMR a existat candidatura lui Kelemen Hunor care intenţionează un dialog cu PNL, inclusiv în perspectiva moţiunii de cenzură. Aşadar această discuţie rămâne deschisă şi este foarte posibil ca la o viitoare moţiune de cenzură să avem un dialog ferm sau un angajament ferm cu UDMR. În privinţa Pro România, astăzi am văzut, cu părere de rău, această decizie a celor care au devenit acum din nou majoritari, de a oferi grup parlamentar celor din Pro România, un lucru care s-ar fi putut întâmpla într-un mod elegant, democratic şi transparent, dar nu la modul acesta atât de deranjant cum a fost astăzi, pentru că percepţia a fost de tranzacţie - îmi dai grup ca să îţi dau voturile pentru preşedintele Camerei Deputaţilor", a spus Turcan, la Palatul Parlamentului, după alegerea lui Marcel Ciolacu (PSD) în funcţia de preşedinte al Camerei.
La rândul său, deputatul PNL Florin Roman a declarat că Pro România a devenit noul ''partid-balama'' din Parlament.
"O să vă rog să vă uitaţi puţin pe matematica votului de astăzi, au fost 100 de voturi pentru candidatul PNL, USR, PMP, au fost 20 de voturi pentru Kelemen Hunor şi 11 voturi au fost anulate, asta înseamnă un total de 131. Dacă puneţi la această socoteală şi votul celor de la Pro România, care devine noul partid-balama din Parlament, o să vedeţi că cele 24 de voturi ale Pro România date de partea Opoziţiei ar fi însemnat Raluca Turcan preşedinte al Camerei Deputaţilor. Astăzi a fost o zi chinuită, amintiţi-vă că cei de la ALDE nu au vrut să intre în sală până când nu li s-a promis că PSD va vota în plenul Senatului împotriva ridicării imunităţii lui Tăriceanu. Aţi văzut foarte clar că s-a întârziat 3 ore din cauza faptului că nu aveau voturile de la ALDE până când nu a venit Dăncilă şi au cerut acord scris pentru protecţia lui Tăriceanu în Senat", a menţionat Roman. AGERPRES