Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Turismul extern s-a redresat în primul semestru din 2023, în UE

Turismul extern s-a redresat în primul semestru din 2023, în UE

de Redacția Jurnalul    |   

Industria turismului din Uniunea Europeană a înregistrat o redresare solidă după pandemie, iar în primul semestru din 2023 numărul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, indicând performanţe semnificative în cele mai multe ţări, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În primele şase luni din acest an, au fost 1.193 milioane de nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică, o creştere cu aproape 11 milioane faţă de perioada similară din 2019 (1.182 milioane, un avans de 0,9%). În plus, au fost cu 136 milioane mai multe nopţi de cazare decât în primul semestru din 2022 (1.057 milioane, o creştere de 12,9%).

Comparativ cu 2021 (406,8 milioane), anul acesta s-au înregistrat cu 786 milioane mai multe nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică, iar faţă de 2020 (474,7 milioane), cu 718 milioane mai multe.

În toate lunile s-au depăşit datele din anul precedent, cele mai mari creşteri fiind în ianuarie (45%) şi februarie (27%).

Toate statele membre UE au înregistrat creşteri ale numărului de nopţi petrecute în unităţile de cazare turistică comparativ cu 2022, cu excepţia Ungariei (un declin de 0,3%). Cele mai importante creşteri au fost în Cipru (39,3%), Malta (30,5%) şi Slovacia (28,7%).

În România au fost 11.078.784 de turişti în primul semestru din 2023, din care 9.028.137 români şi 2.050.647 turişti străini.

Aproximativ jumătate din ţări nu au ajuns încă la cifrele înregistrate în primul semestru din 2019, mai ales Letonia (minus 23,8%), Slovacia (minus 16%), Ungaria (minus 12,2%) şi Lituania (minus 11,7%).

Un impuls puternic în redresarea cifrelor din 2023 a venit de pe urma turismului internaţional. Comparativ cu 2022, a existat o creştere cu 22,5% a numărului de nopţi petrecute de turiştii străini, în timp ce în cazul turismului intern s-a înregistrat un avans de 5,8%.

În total, turiştii străini au fost responsabili pentru 545 milioane de nopţi în primul semestru din 2023, sau 46% din totalul înnoptărilor. În ultimii ani, ponderea turiştilor străini a fost afectată semnificativ de pandemie. În primul semestru din 2017, ponderea turiştilor străini se situa la 47%, apoi a scăzut la 36% în primele şase luni din 2020, la 21% în 2021, înainte de a urca la 42% în 2022.

Subiecte în articol: turism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri