Totuși, hotelurile și vilele din București erau folosite mai ales pentru o formă de turism pentru afaceri, imediat după Unire. De alte forme de vacanțe și călătorii puteau beneficia doar cei care-și permiteau, după Primul Război Mondial, în general nobilimea, dar și pătura superioară a clasei de mijloc – profesori, medici, avocați, etc. La băi termale se mergea în special în Imperiul Austro-Ungar, înainte și după război, dar alipirea Transilvaniei la România a însemnat și un câștig pe termen lung, prin preluarea zonelor în care deja se făcea această formă de turism – în special a Băilor Herculane și a Băilor Felix.
România Mare a-nsemnat și un schimb de experiență între românii din toate provinciile istorice. În acea perioadă își permiteau să călătorească cei care aveau mulți bani sau cei care mergeau în marile orașe, mai ales în București, în interes de afaceri.
„Sunt generații care trăiesc la fel ca înainte, după ce trec în altă perioadă istorică. Anul 1918 venea după o perioadă foarte dificilă de ocupație străină, era o perioadă de inflație, iar la turism nu se gândea nimeni, așa cum îl percepem acum, ca fiind legat de timpul liber. După Marea Unire au început să se facă vacanțe în afara orașelor, iar principala atracție a fost Transilvania, după 1918. Generația lui Mircea Eliade și cele care au urmat spuneau: treceți munții, pentru că acolo este o altă lume și merită s-o vedeți! Pe de altă parte, mulți români din Transilvania și Bucovina nu văzuseră Bucureștiul și după Unire au început să meargă în Capitală”, explică dr. Adrian Majuru, istoric și manager al Muzeului Municipiului București.
Marile hoteluri, folosite pentru afaceri
Unele dintre hotelurile care există și astăzi în Capitală erau deja ridicate, dar industria ospitalității s-a format mai târziu. Hotelul Athenee Palace, deschis în 1914, sau Hotel Cișmigiu, construit în 1912, sunt două dintre acestea.
„Existau hotelurile mari din București, unele dintre ele fiind și astăzi deschise, dar ceea ce se întâmpla în aceste hoteluri era un fel de industrie de business. Pentru mulți s-au deschis oportunități pentru afaceri în Capitala României Mari. Mergeau la București și foloseau acele hoteluri, închiriind camere pentru perioade mai lungi. În perioada anilor 1918-1920, hotelurile au fost folosite cu acest scop, nu pentru ceea ce astăzi numim turism. Mai erau mici vile care astăzi nu există și unde cei cu profesii liberale închiriau camere pentru diverse activități, cum ar fi cabinete de avocatură sau medicale, dar nu așa cum sunt ele astăzi”, mai explică istoricul.
Stațiunea regală a creat un nou trend
Reședința regală de iarnă, stabilită la Sinaia, a reprezentat și începutul dezvoltării turismului la munte, pe Valea Prahovei. Sinaia a fost aleasă drept reședință regală de Regele Carol I, care a construit aici Castelul Peleș, începând din anul 1874, iar un an mai târziu, în centrul localităţii au fost construite primele case boiereşti. Din 1876 a început construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia. Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia Castelului Peleş.
În general, nobilimea dorea să fie aproape de reședința regală, iar cei mai bogați și-au construit vile la Sinaia, în timp ce nobilimea cu mai puțini bani a construit în localitățile învecinate, Bușteni, Predeal sau spre Târgoviște, mai jos de Sinaia, unde și acum se văd urmele vechilor boieri, la Moroeni și Pietroșița.
Înainte și după Primul Război Mondial, românii mergeau și la băi termale, dar în special în Imperiul Austro-Ungar, de la care România Mare a preluat, în 1918, vechile stațiuni Băile Herculane și Băile Felix. „În general, oamenii care aveau foarte mulți bani își permiteau atunci să meargă la băi, iar tendințele anterioare războiului și le-au păstrat și după Marea Unire. În legătură cu alte forme de distracție, ar trebui să înțelegem că atunci se mergea inclusiv la cazinouri, dar acestea însemnau altceva decât astăzi. Vedem Cazinoul din Sinaia sau Cazinoul de la Constanța, care au fost construite în anumite locuri foarte bine poziționate, pentru a oferi și altceva pe lângă simplul joc de noroc. Ofereau confort, lux, eleganță și cea mai frumoasă vedere la mare sau la munte”, explică Majuru.
Turismul a-nceput, într-o formă apropiată de ceea ce înseamnă astăzi industria ospitalității, după 1930, când deja Capitala făcea legături cu toate celelalte zonele țării, atât pe cale feroviară, cât și rutieră, iar în perioada Regelui Carol al II-lea au început să se organizeze expoziții foarte importante, raliuri și competiții sportive. Tot atunci au apărut și marile amenajări urbane din București, inclusiv amenajarea lacurilor și a parcurilor, Muzeul Satului și Parcul Herăstrău, Parcul Cișmigiu și prima amenajare a râului Dâmbovița.
Bazele viitorului turism montan și litoral
La 1918 erau puse bazele turismului montan. Chiar dacă nu se punea încă problema turismului de masă, așa cum a fost după cel de-Al Doilea Război Mondial și nici măcar nu era dezvoltat așa cum a-nceput după 1930, existau deja primele cabane de lemn, pe munte.
„Pe locul actualei Cabane Rarău exista o cabană de lemn, iar astfel de refugii și cabane erau construite în zonele montane. Pe acele locuri s-au dezvoltat apoi bazele turistice actuale. La 1918 deja existau în România primele trasee montane marcate. După Marea Unire, românii au avut prilejul să călătorească pe întregul teritoriu al României Mari, inclusiv la munte, la mare și la băi, marele avantaj fiind faptul că România avea acum, pe lângă băile termale, toate zonele cu ape minerale din Transilvania, unde apoi s-au dezvoltat stațiuni. În acea perioadă se făcea deja o formă de turism la malul mării, unde au început să se construiască vile ale celor care își permiteau să aibă o reședință de vară, iar Castelul Reginei Maria de la Balcic a pus bazele noilor tendințe care s-au transformat apoi în turismul din zona litorală a Mării Negre”, explică Gheorghe Fodoreanu, fost președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Vila regală din Mamaia - Castelul Reginei Maria – astăzi în paragină, a fost construită la marginea municipiului Constanța, în perioada 1923-1926, după planurile arhitectului Mario Stoppa, fiind inaugurată în anul 1926. Dar exista deja celebrul cazinou construit pe faleza din Constanța, de la 1909. Mai târziu a fost construit Castelul de la Balcic al Reginei Maria, ca a doua reședință de vară. Vila „Cuibul linistit” a fost proiectată de arhitectul Emil Guneș și a fost construită între anii 1926-1930, lucrările fiind executate de firmele italiene Agostino Fabro (decorațiunile) și Giovanni Tomasini (zidăria, pavajul, mozaicurile și asfaltarea), sub directa supraveghere a secretarului particular al reginei.
În afară de marii bogătași, își permiteau în acea perioadă să facă turism și românii din clasa de mijloc, precum profesorii sau medicii, care aveau salarii mult mai mari decât cei de astăzi. Un profesor de gimnaziu își permitea să-și întrețină familia dintr-un singur salariu și să-și construiască o casă în București, dar și să meargă în excursii.
dr. Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București
Reședința de vară a principilor era deja o atracție
Povestea fascinantă a Domeniului Regal Peleș a-nceput în anul 1866, când Principele Carol I, ales domn al României, a făcut prima vizită la Sinaia, în luna august a acelui an. A fost atât de încântat de frumusețea micului sat de munte de la acea vreme, cunoscut ca Podul Neagului, încât a hotărât construirea unui castel în acest loc retras și pitoresc, la Piatra Arsă. În 1872 a cumpărat terenul de 1.000 de pogoane pe care astăzi se află Domeniul Peleș, iar lucrările au început în 1873, sub coordonarea arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman. Mai întâi s-au făcut lucrările de amenajare a parcului, au fost reorganizate cursurile subterane de apă și au fost stopate alunecările de teren. Timp de doi ani, 300 de muncitori au lucrat la amenajarea parcului, iar Carol I a supravegheat personal lucrările. În 1875 s-a pus piatra de temelie a castelului. Aici au fost îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I.
Castelul Pelișor, situat în imediata apropiere a Castelului Peleș, este de dimensiuni mai mici, fiind ridicat între anii 1899-1902 de arhitectul ceh Karel Liman. Mobilierul și decorațiunile sunt opera artistului vienez Bernhard Ludwig. Castelul a devenit, începând din anul 1903, reședința de vară a principilor moștenitori ai României. Regele Carol I a dorit ca această bijuterie arhitecturală să fie reședința principilor moștenitori Ferdinand și Maria. Castelul are doar 99 de încăperi, față de Peleș, care are 160.