Jurnalul.ro Ştiri Locale Turişti prăbuşiţi cu maşina într-o râpă de 15 metri în zona Padina-Peştera

Turişti prăbuşiţi cu maşina într-o râpă de 15 metri în zona Padina-Peştera

O familie cu un copil de 7 ani a ajuns cu maşina, vineri, într-o râpă de circa 15 metri în zona Peştera - Padina, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu. 

Nimeni nu a fost rănit, jandarmii montani au intervenit şi i-au scos din maşină pe turişti. 

''Jandarmii montani de la Postul Zănoaga, în timp ce patrulau pe traseele montane, au intervenit în zona Table pentru a ajuta o familie din Târgovişte aflată în dificultate în Munţii Bucegi. Cei doi tineri împreună cu o minoră în vârstă de 7 ani intenţionau să ajungă la un loc de cazare din zona Peştera. La un moment dat, la aproximativ 500 de metri de intersecţia DJ 714 cu DJ 713, autovehiculul a derapat, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a gheţii căzând într-o râpă de circa 15 metri'', a precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu. 

Jandarmii montani au intervenit şi i-au ajutat pe cei trei să iasă din maşină. La faţa locului au venit pentru a scoate maşina din râpă şi lucrătorii de la societatea de Lucrări Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, societate care asigură acţiunea de deszăpezire pe DJ 714. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri