Jurnalul.ro Ştiri Externe Turlele catedralei Notre Dame din Paris au fost redeschise pentru turişti

Turlele catedralei Notre Dame din Paris au fost redeschise pentru turişti

de Redacția Jurnalul    |   

Cele două turle gotice ale catedralei Notre Dame din Paris au fost redeschise sâmbătă pentru turişti, la nouă luni după restul bisericii restaurate în urma incendiului devastator din aprilie 2019, transmite dpa.

Turlele înalte de 69 de metri au fost renovate integral şi au acum scări spirale duble de 20 de tone, din stejar masiv, până la înălţimea de 21 de metri în cea din sud. De sus, după urcuşul pe 424 de trepte, se pot vedea pentru prima dată de aproape cele două clopote celebre, Emmanuel şi Marie.

Spre deosebire de restul catedralei, turlele nu au fost afectate decât în mică măsură de incendiu. Din secolul al 13-lea până în prezent, ele au trecut cu bine prin multe războaie şi revoluţii.

Redeschiderea turlelor marchează ultima fază importantă din restaurarea prin care a trecut Notre Dame. Vizitatorii au acum acces şi în curtea cu rezervoare unde se aduna apa de ploaie până în secolul al 18-lea. Curtea face legătura între turle şi oferă privelişti noi ale catedralei şi ale acoperişurilor din Paris.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri