Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: Statul paralel, creat de CIA şi condus de Coldea

Udrea: Statul paralel, creat de CIA şi condus de Coldea

de Sînziana Duţă    |   

„Statul paralel” a fost gândit în afara ţării, fiind imple­mentat cu ajutorul CIA şi condus de generalul SRI Florian Coldea, a susținut Elena Udrea la audierile desfăşurate ieri în Comisia de anchetă privind sufrageria Generalului Oprea. Udrea a mai spus că în lume se înfruntă în acest moment două forţe, mai precis miliardarul George Soros şi cei care i se opun acestuia.

„Anul 2009 a fost începutul creării statului paralel. Apogeul a fost 2014-2015, apoi puterea lui a scăzut. Statul paralel func­ţionează şi azi, are o influenţă importantă în Justiţie, în condu­cerea instituţiilor statului, ţine sub control clasa politică, Parla­mentul şi partidele politice prin lideri”, a declarat fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, la audierile din Parlament. Udrea a mai spus că planul înfiinţării statului paralel „a fost influenţat şi implementat cu ajutorul parte­nerilor din CIA ai conducerii SRI”, mai precis prin interme­diul relaţiilor pe care le aveau capii SRI, Florian Coldea şi George Maior, în Statele Unite. „În România, cel care a condus sistemul a fost Coldea. Cine a preluat frâiele acum nu pot spune”, a precizat aceasta. Refe­ritor la foștii șefi ai SRI, Udrea a spus că aceştia și-au urmărit propriile interese, dovada fiind averile acestora, locurile în care își petreceau vacanțele și faptul că se îmbrăcau în haine scumpe de la firma Louis Vuitton. „Dacă ne uităm ce avere au şi pe unde locuiesc, pe unde îşi petrece vacanţele şi cum se îmbracă domnul Coldea... Ştiţi că am zis eu la un moment dat că se îmbrăca – na, ca femeie văd – în Vuitton. Sunt oameni cu foarte mulţi bani care s-au implicat în afaceri. Care au decis, prin pârghiile pe care le au în Justiţie, ce om de afaceri este arestat, ce firmă se închide, ce firmă îi ia locul”, a afirmat Udrea.

UNPR, creat în laboratorul SRI

Despre „cina cea de taină” din sufrageria Generalului Oprea, fostul ministru susţine că a aflat la câteva zile după, chiar de la Gabriel Oprea, care i-ar fi povestit că la reuniune au participat George Maior, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Neculai Onțanu. Mai mult, Udrea susţine că generalul Coldea i-ar fi spus în 2014 că momentul „sufrageriei lui Oprea” este unul istoric pentru România. „Florian Coldea mi-a spus că momentul acela, dacă nu ar fi fost scos din joc Cătălin Voicu, PSD ar fi reușit întoarcerea alege­rilor. El mi-a spus că acela a fost momentul de referință în istoria României (...) pentru că altfel s-ar fi rescris dramatic istoria României, dacă PSD câștiga alegerile. Eu știu că i-am reproșat ceva despre Kovesi, iar el mi-a spus că doamna Kovesi a jucat un rol în 2009, pentru că altfel istoria României s-ar fi realizat altfel”, a declarat Udrea. Potrivit aces­teia, PSD a încercat să blocheze validarea alegerilor prezidenţiale din urmă cu opt ani cu ajutorul unor judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, controlaţi de fostul senator PSD Cătălin Voicu. „În 2009, înainte de alegeri, se ştia că Voicu are o relaţie foarte bună cu anumiţi judecători. Era cunoscută relaţia şi influenţa pe care acesta o avea asupra unor judecători”, a relatat Udrea.

Protejata lui Băsescu a mai povestit că în anul 2009 Gabriel Oprea era „total” de partea PDL şi a lui Traian Băsescu, Generalul aflându-se în conflict cu Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. „Oprea a rămas în conflict cu conducerea PSD şi, în acord cu Maior, cu Coldea, au gândit înfiinţarea UNPR, care să susţină interesele siste­mului. Atunci interesul era să susţină guvernarea, chiar fără PSD. Acesta este motivul pentru care Oprea, în seara alegerilor, era total de partea noastră, a PDL şi a lui Băsescu. Era în conflict cu PSD, cu Geoană, mai ales cu Vanghelie, şi cola­bora cu Maior, cu Coldea, era de partea lor”, a explicat Udrea.

Conclav pro-Băsescu

„Comisia Andronic” i-a mai audiat ieri pe fostul colonel de contrainformaţii militare Doru Paraschiv şi pe generalul Marian Hăpău, cel care conducea Direcţia Generală de Informaţii a Armatei în anul 2009. Paraschiv a susţinut că înainte de primul tur de scrutin al prezidenţialelor din acel an s-a format un comitet special menit să-l ajute pe Traian Băsescu să fie reales. „Au format, au făcut să apară - nu o să găsiți în hârtii așa ceva - un comitet de inițiativă în sprijinul realegerii domnului Băsescu. Despre comitetul ăsta se știa până la cel mai înalt nivel. Oamenii care au procedat ilegal încălcând regulamentele militare, jurământul, Constituția, au inter­venit asupra ordinii de drept și constituționale”, a susţinut fostul colonel. Acesta a mai spus că în acea perioadă au fost suprave­gheate mai multe persoane, încălcându-se Legea siguranţei naţionale prin interceptări fără mandat. La rândul său, generalul Hăpău a respins aceste acuzaţii, explicând comisiei că nici MApN şi nici Direcţia Generală de Infor­maţii a Armatei nu dispun de tehnica necesară pentru a face interceptări. Hăpău a mai spus că nu a avut informaţii despre exis­tenţa comitetului de sprijin pentru Băsescu invocat de Paraschiv şi s-a arătat convins că nu a existat un astfel de comitet.

Eu sunt adepta teoriei conform căreia în lume, în momentul acesta, se luptă două forţe: Soros şi cei din jurul lui şi cei care se opun acestuia, care sunt destul de puţini. Mult timp am crezut că (statul paralel, n.r.) a fost creaţia unui om, generalul Coldea. Azi realizez că se pune în aplicare un plan gândit în afara ţării. Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării

În martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Ea a fost găsită vinovată pentru trei acuzații de luare de mită și o acuzație de abuz în serviciu. Decizia ÎCCJ nu este definitivă.

 

Subiecte în articol: Elena Udrea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri