Jurnalul.ro Ştiri Externe UE sprijină Cuba confruntată cu înăsprirea sancţiunilor americane

UE sprijină Cuba confruntată cu înăsprirea sancţiunilor americane

Uniunea Europeană (UE) şi-a manifestat vineri sprijinul pentru cooperare şi dezvoltare cu Cuba într-un moment în care insula comunistă se confruntă cu o înăsprire a embargoului impus de Statele Unite, relatează AFP.

UE "condamnă cu fermitate măsurile extrateritoriale unilaterale faţă de Cuba care contravin dreptului internaţional. Suntem preocupaţi de impactul negativ al înăspririi embargoului american", a declarat comisarul european pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, Neven Mimica.

Comisarul european a participat la Havana la un forum privind afacerilor în Cuba, care a reunit 120 de oameni de afaceri, jurişti, universitari veniţi din Statele Unite, Spania şi Canada pentru a promova investiţiile în insulă.

"Este foarte pertinent să particip la acest forum (...) şi să subliniez rolul de sprijin al Uniunii Europene în acest context dificil", a adăugat el în faţa presei.

Washingtonul a adăugat Cuba pe lista lor neagră de ţări ce nu fac suficient pentru a combate traficul de fiinţe umane, înăsprind o serie de măsuri cum ar fi restricţionarea călătoriilor cu vase de croazieră spre Cuba.

UE, în prezent cel mai important investitor străin în Cuba, şi-a mai manifestat sprijinul politic pentru Havana în mai multe dispute cu Washingtonul, printre care embargoul aplicat din 1962 şi recenta intrare în vigoare a capitolului III al Legii Helms-Burton, care permite acţionarea în justiţie a întreprinderilor străine prezente pe insulă.

Potrivit comisarului european, UE doreşte "să susţină angajamentul Cubei de a ameliora mediul investiţional pentru a încuraja actorii economici şi financiari ai Uniunii Europene să pună în practică iniţiative comune".

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri