Căldură mare, monșer. Creierii fierb. Se instalează o stare de indulgență: toleranță la gafe economice stupide, toleranță la pusee de violență și atacuri lașe... Indulgența prost înțeleasă și prost aplicată e echivalentul indiferenței și al inacțiunii: provoacă o resemnare sinistră și ne împinge, ireversibil, în a fi mereu reactivi, cu un pas în urmă. Iar așa ceva poate fi fatal. Va trece și această vară, dar pentru Europa, așa cum o știm acum, ar putea fi ultima. O privire aruncată asupra piețelor bancare europene ne dezvăluie o imagine cumplită. Autoritatea Bancară Europeană vorbește despre aproape 800 mld. €, credite neperformante la nivelul UE, adică undeva spre 5% din PIB-ul Uniunii (în tot acest talmeș-balmeș, doar Italia stă să erupă, cu aproape jumătate din sumă). La noi, cică, indicatorii de bord (asta dacă funcționează) arată stabilitate. Oricum nu mai contează: dacă va crăpa ceva în zona Euro, suntem „pa și la gară!” – aproape 90% din capitalul bancar din România e străin. Nu e întâmplător nici că CJUE a decis ca deponenții să suporte primii o posibilă prăbușire, pe modelul cipriot. Colapsul băncilor va provoca un blocaj: urmează oprirea creditelor; iar apoi, pe cale de consecință, în ordinea numerelor de pe tricou, pică investițiile (nu la noi, la alții, la noi sunt picate din naștere), scade cererea, cade producția, scad veniturile, crește șomajul, scad încasările la buget, cresc costurile publice, deficit, împrumuturi, austerități, scad și mai mult investițiile – și tot așa cu spirala vieții, până dai cu burta de pământ și apeși butonul de restart. Dar să lăsăm băncile și să privim și la spectacolul macabru din jur: Turcia și riscul războiului civil, refugiații, repoziționările militare, radicalizare, DAESH, Siria, terorism și atentate – tot mai numeroase și în Europa, Ucraina, Rusia, Putin, Brexit, NATO, naționalisme extreme în UE, alegeri trumpiste în SUA, alegerile de la noi, din iarnă – și lista poate continua. E un tablou al dezordinii. Să fie însă o degringoladă voluntară? E radiografia unui moment „dorit și așteptat”, unul care e menit să… nu știu... să ce? Europa în care am crescut e pe cale să se schimbe ireverisbil. Și dacă nu se schimbă ea, o vor schimba alții. Violența naște violență. Dar nepăsarea, superficialitatea, ignoranța – la ce dau naștere? Lipsa viziunii, toleranța excesivă și predispoziția permanentă la compromis n-au făcut decât să deschidă porțile urii, ale violenței și ale lăcomiei, iar monștrii au pătruns. E momentul să le închidem și să vânăm monștri, nu pokemoni. Așa că nu vă plângeți de căldură, savurați-o! Poate e ultima vară a toleranței.