Jurnalul.ro Ştiri Externe Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit în Marea Mediterană

Un avion de vânătoare rus s-a prăbuşit în Marea Mediterană

Un avion de vânătoare rus MIG-29K s-a prăbuşit în Marea Mediterană în momentul în care încerca să aterizeze pe puntea portavionului ''Amiral Kuzneţov'', aflat în largul Siriei, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, precizând că pilotul, care a reuşit să se catapulteze, a scăpat nevătămat, relatează AFP şi Reuters.

Accidentul, cauzat de o problemă tehnică, a survenit la câţiva kilometri de navă, a precizat ministerul într-un comunicat adresat agenţiilor de presă ruse.

Portavionul ''Amiral Kuzneţov'' face parte dintr-un grup naval pe care Rusia l-a dislocat în apropiere de Siria, în cadrul campaniei sale împotriva militanţilor care luptă împotriva forţelor guvernamentale.

Potrivit agenţiei RIA, avionul s-a prăbuşit în cursul unui zbor de antrenament, la câţiva kilometri distanţă de portavion, din cauza unei probleme tehnice.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri