Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine a fabricat dosarul „Telepatia”

Cine a fabricat dosarul „Telepatia”

de Georgiana Ionita    |   

Traian Băsescu a fost audiat, ieri, la Parchetul General, după ce fostul deputat Sebastian Ghiță a făcut publică o înregistrare audio în care liderul PMP vorbea fără ocolişuri despre dosarul Telepatia. Băsescu susţinea în materialul audio că procesul lui Dan Voiculescu a fost regizat, iar înlocuirea judecătorului Stan Mustaţă cu Camelia Bogdan a fost aranjată de binomul Coldea-Kovesi.


“Deci, dragii mei, a fost o declaraţie de martor, completă, pe toate întrebările procurorilor, dar nu vă pot spune conţinutul ei pentru că nu am voie pe Codul Penal”, a spus Traian Băsescu pe scările Parchetului, după trei ore de audieri. Întrebat dacă a influenţat vreodată actul de Justiţie, fostul şef al statului a reacţionat nervos. “Niciodată! Scoateţi-vă din gândire abordarea că vreodată m-am ocupat de vreun dosar”, s-a răstit Băsescu la jurnalişti. La începutul anului, Parchetul General a deschis un dosar penal, după ce fostul deputat Sebastian Ghiţă a publicat o înregistrare în care fostul preşedinte susţine că arestarea lui Dan Voiculescu ar fi fost aranjată între Codruţa Kovesi şi generalul Coldea, capii binomului DNA-SRI. "Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnare, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea: mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau: am vorbit cu Bogdan şi a spus că dacă aveam Codul Penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urmă trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii. Un judecător care duce dosarul un an este schimbat şi la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te ştiu cine eşti!", susţine Băsescu în înregistrarea prezentată de Ghiță.

 

Ce înregistrări are şeful PMP?

Traian Băsescu nu a contestat niciodată autenticitatea înregistrărilor, precizând doar că acestea reprezintă ”discuţii private”, care datează din ultimele luni ale anului trecut. Liderul PMP susţine însă că Ghiţă ar fi editat intenţionat materialul pentru “a crea unele confunzii”. „Eu sunt furios pe Ghiţă pentru că şi-a permis să mă înregistreze stând cu mine la masă. Da (confirmă înregistrarea - n.r.). E editată imprimarea, le-a lipit puţin şi a dat schimbări de sens consistente”, s-a apărat fostul şef al statului. Înainte de a publica înregistrarea, Sebastian Ghiţă a precizat că Băsescu i-ar fi dezvăluit că deţine înregistrări cu "felul în care a fost plănuită închiderea lui Voiculescu".

 

În timpul audierilor, fostul președinte a mai primit o lovitură. Nepotul său, Dragoș Băsescu, a fost condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu executare într-un dosar de trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri