Jurnalul.ro Ştiri Politică Un consilier AUR ar fi fost amenințat cu moartea de viceprimarul PNL: Te spintec

Un consilier AUR ar fi fost amenințat cu moartea de viceprimarul PNL: Te spintec

Un consilier AUR dintr-o comună din județul Sibiu a făcut o plângere penală pe numele viceprimarului comunității pe care îl acuză că l-a amenințat cu moartea.

Potrivit deputatului AUR Sebastian-Ilie Suciu, incidentul s-a produs în sala de ședințe a Primăriei Slimnic.

El susține că în timpul dezbaterilor privind bugetul local, cei doi s-au contrazis, iar viceprimarul PNL i-a amenințat cu moartea pe consilierul AUR și pe familia acestuia

În cadrul unei ședințe de dezbatere a bugetului local întrunită de Adrian Nan, primarul comunei Slimnic, pe fondul unor discuții contradictorii, viceprimarul Stângu s-a adresat direct consilierului AUR cu formulări precum: „Îți tai tendoanele”, „Te spintec” (gesticulând acțiunea de înjunghiere și spintecare), „Ai patru copii, intru peste tine în casă la orice oră și te omor, eu nu am nimic de pierdut”, precum și numeroase alte injurii”, a relatat, pe Facebook, deputatul AUR Sebastian-Ilie Suciu.

Consilierul local a înaintat o plângere penală împotriva viceprimarului.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri