Un grup de 6 jucători din Bozovici, jud. Caras-Severin, a câştigat marele premiu, în valoare de peste 3,73 milioane lei la tragerea suplimentară Loto 6/49 din data de 31.12.2019
"Să aveţi norocul nostru, mult succes!" - este mesajul pe care câştigătorii au dorit să-l transmită tuturor jucătorilor
În cursul zilei de astăzi, s-au prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorii premiului de categoria I la tragerea suplimentară Loto 6/49 din data de 31.12.2019, în valoare de 3.737.765 lei (peste 782.000 de euro).
Este vorba despre un grup de 6 jucători (patru bărbaţi şi două femei) din Bozovici, jud. Caras-Severin, care, după cum ne-au declarat, au jucat pentru prima dată în această formulă, fiecare dintre ei fiind, de altfel, jucător fidel la jocurile organizate de Loteria Română.
Consideră că această formulă de joc le-a purtat, cu siguranţă, noroc pentru că până acum, jucând individual, nu au câştigat niciodată.
Întrebaţi fiind cum au jucat şi cum şi-au ales numerele, ne-au povestit că fiecare persoana din grup a pus câte două numere şi li s-a părut interesant că fiecăruia i-a ieşit câte un număr din cele 6 câştigătoare.
Norocoşii câştigători, care au vârste de 40 şi 50 de ani, ne-au declarat că vor continua să joace la loto, în aceeaşi formulă care le-a purtat noroc.
Câştigătorii nu au dorit să-şi facă publică identitatea.