06ab1671-01ed-458c-80c7-0b686a83488b
Proprietara casei l-a găsit pe hoț adormit în patul său, după ce consumase o bună parte dintr-o sticlă de șampanie scumpă găsită în casă, a indicat sergentul Richard Moore pentru DPA.
Potrivit lui Moore, bărbatul a pătruns în casă forțând ușa din față, însă odată intrat, s-a cinstit cu o sticlă de șampanie Louis Perdrier, apoi s-a dus în dormitor și a adormit.
"Proprietara s-a întors acasă și l-a găsit pe infractor dormind la ea în pat. A ieșit din casă și a chemat poliția", a completat Moore, adăugând că bărbatul a fost arestat.
Hoțul era extrem de beat atunci când a fost luat în custodie, având de peste 8 ori limita pentru consumul de alcool la volan, așa că polițiștii l-au dus din precauție la spital.
Bărbatul de 36 de ani va apărea în instanță pe 8 august, a completat Moore. AGERPRES