Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Un medicament antiviral cu rezultate foarte bune în tratarea coronavirusului

Un medicament antiviral cu rezultate foarte bune în tratarea coronavirusului

Pacienţii cu coronavirus care primesc medicamentul antiviral Remdesivir şi-au revenit rapid, iar cei mai mulţi au mers acasă în câteva zile, transmite CNN.

Pacienţii aleşi pentru studiul clinic au avut simptome respiratorii severe şi febră. După administrarea Remdesivir au fost capabili să părăsească spitalul după mai puţin de o săptămână de tratament.

„Cea mai bună veste este că majoritatea pacienţilor noştri au fost deja externaţi, ceea ce este grozav. Am pierdut doar doi pacienţi”, a spus dr. Kathleen Mullane, specialist în boli infecţioase la Universitatea din Chicago, care conduce studiul clinic.

Nu există o terapie aprobată pentru Covid-19, dar institutele naţionale de sănătate organizează teste pentru mai multe tratamente, printre care şi remdesivir.

Medicamentul, realizat de Gilead Sciences, a fost testat împotriva Ebola cu puţin succes, dar multiple studii la animale au arătat că acesta poate preveni şi trata coronavirusurile cum ar fi Covid-19, inclusiv SARS (Sindromul Respirator Sever) şi MERS (Sindromul Repirator din Orientul Mijlociu Respirator) Sindromul).

 Organizaţia Mondială a Sănătăţii  (OMS) a declarat, în luna februarie, că remdesivir are potenţial în tratarea coronavirusului.

Studiile sunt în curs de desfăşurare la zeci de alte centre clinice. Gilead sponsorizează testele la 2.400 de pacienţi cu simptome severe de Covid-19 în 152 de site-uri de testare din întreaga lume. De asemenea, testează medicamentul la 1.600 de pacienţi cu simptome moderate la 169 de spitale şi clinici din întreaga lume.

Gilead a spus că aşteaptă rezultatele procesului până la sfârşitul lunii aprilie.

Mediafax

Subiecte în articol: remdesivir antiviral coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri