Jurnalul.ro Ştiri Locale Un microbuz s-a lovit de un parapet pe A1. O persoană a murit, alte trei sunt rănite

Un microbuz s-a lovit de un parapet pe A1. O persoană a murit, alte trei sunt rănite

Un microbuz s-a lovit violent de un parapet pe A1 între Deva și Timișoara. În urma impactului, o persoană a murit, iar alte trei, printre care și un copil de cinci ani, au fost rănite, anunță ISU Hunedoara

Secția de Pompieri Ilia și Garda de Intervenție Dobra au intervenit sâmbătă cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD pe A1, pe sensul Deva - Timișoara, la kilometrul 404.

Totodată, la fața locului au fost trimise două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Salvatorii au constat că un microbuz s-a izbit puternic de parapet. În urma impactului violent un bărbat a murit, iar alți doi adulți (un bărbat și o femeie) și un copil în vârstă de 5 ani au fost răniți.

Echipajele au acordat răniților asistență medicală de specialitate la fața locului. Ulterior aceștia au fost transportați la spitalul din Deva.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri