Miliardarul american Jeffrey Epstein a fost găsit într-o celulă din închisoare, potrivit BBC.
Trupul său neînsuflețit a fost descoperit sâmbătă în închisoarea din New York. Potrivit unor surse, miliardarul s-ar fi sinucis.
Acesta a ajuns în spatele gratiilor fiind acuzat de abuz sexual și trafic de minori, deși Epstein a pledat nevinovat.
Miliardarul era un fost apropiat al lui Bill Clinton, Donald Trump şi al prinţului Andrew. El risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. A fost audiat pe 6 iulie și a pledat nevinovat.
Epstein a mai încercat să se sinucidă și pe 25 iulie, când a fost găsit inconștient și cu multe răni la gât.
Antena 3