Jurnalul.ro Ştiri Externe Un ofițer superior rus ar fi fost ucis în timpul confruntărilor din Ucraina

Un ofițer superior rus ar fi fost ucis în timpul confruntărilor din Ucraina

Un alt ofițer superior rus ar fi fost ucis în Ucraina, devenind ultimul dintr-o serie de ofițeri de rang înalt care au murit de la declanșarea războiului, anunță BBC.

Colonelul Alexander Bespalov era comandantul Regimentului 59 de tancuri al Gărzii. Sursele nu au spus unde și cum a fost ucis ofițerul rus.

Vestea morții sale a apărut pe un forum local de mesaje, „Overheard Novogorny" din orașul Ozersk, unde Bespalov ar fi fost înmormântat. Mesajul a fost șters între timp.

O postare, despre care se crede că aparținea surorii lui Bespalov, spunea că „este imposibil de exprimat în cuvinte ce durere simți atunci când pierzi o persoană apropiată și dragă".

Jurnaliștii de la BBC nu au putut verifica din alte surse moartea lui Bespalov.

Luni, autoritățile de la Kiev au anunțat că aproximativ 19.500 de soldați ruși au fost uciși în lupte. La 25 martie, Rusia a stabilit propria cifră de victime la 1.351.

Însă nu există niciun fel de date privind situația victimelor dintre forțele armate ucrainene. 

 

Subiecte în articol: ucraina Rusia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri