Jurnalul.ro Ştiri Locale Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în stația Medgidia

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în stația Medgidia

Un vagon al unui tren privat de marfă a deraiat, joi, în stația Medgidia. Incidentul a avut loc pe linia 10, astfel că circulația pe magistrala București-Constanța nu este afectată.

Potrivit CFR SA, trenul privat de marfă care circula pe relația Tulcea - Slatina se afla pe linia 10 din stația de cale ferată Medgidia, când cel de al patrulea vagon din compunerea garniturii a deraiat.

Traficul feroviar de călători spre și dinspre Constanța nu a fost afectat, întrucât trenurile pentru această direcție circulă în stația CF Medgidia doar pe liniile de la 1 la 4.

Echipele de intervenție ale SRCF Constanța au acționat pentru repunerea pe șină a vagonului deraiat.

Mediafax

Subiecte în articol: tren deraiere medgidia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri