Jurnalul.ro Ştiri Observator Ungureanu, sesizare la ANI depusă pentru verificarea averii ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Ungureanu, sesizare la ANI depusă pentru verificarea averii ministrului Sănătății, Alexandru Rafila

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la ANI pentru verificarea averii ministrului Sănătății, Alexandru Rafila: „Nu se justifică sumele care apar în declarația de avere. ANI trebuie să verifice și contractul dintre domnul Rafila și OMS”.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o sesizare la Agenția Națională a Integrității (ANI),miercuri, împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind verificarea averii acestuia în condițiile în care nu se justifică sumele care figurează în document și nici nu se prezintă detalii clare cu privire la contractele de consultanță încheiate cu diferite instituții sau companii din industria farmaceutică, inclusiv cel cu OMS de peste 21 de milioane de euro.

„Sunt niște cifre ciudate în declarația de avere a domniei sale pentru un bugetar care a lucrat doar la stat atât de mulți ani. Este știută colaborarea din ultimii opt ani dintre domnul Rafila și Organizația Mondială a Sănătății, s-a văzut aici și prietenia dintre domnul Rafila și această organizație care s-a lăsat cu un contract de 21 de milioane de euro. ANI trebuie să verifice și acest contract dintre domnul Rafila și OMS. Trebuie să vedem dacă domnul ministru nu se află cumva în conflict de interese atunci când semnează anumite documente cu scurgere de bani publici către anumite instituții cu care el a avut relații de colaborare”, a declarat Emanuel Ungureanu.

Emanuel Ungureanu menționează că Alexandru Rafila a semnat contractul cu OMS singur, în condițiile în care „nu mai există nicio semnătură în Ministerul Sănătății a unor compartimente de specialitate”.

„Când am zis că acest contract a fost unul hoțesc, făcut pe ușa din dos, am dat aceste elemente fundamentale de adevăr. Nu a știut nimeni în spațiul public niciodată despre acest contract până la momentul în care am dezvăluit eu că există”, a adăugat deputatul USR.

În plus, Emanuel Ungureanu reamintește faptul că în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății, unde Alexandru Rafila precizează că pentru celelalte jaloane va apela la Banca Mondială și la alte instituții de profil, nu este precizat în niciun loc cuvântul licitație: „Deci tot cu dedicație dă bani ai românilor către instituții unde a avut colaborări în mod netransparent”.

În final, deputatul USR a subliniat faptul că nu există în PNRR prevăzută obligativitatea ca ministrul Rafila sau PSD să facă consultanță cu Banca Mondială, BERD sau cu orice instituție: „Citiți la paginile 14 și 15. Nimeni nu obligă prin PNRR nicio guvernare să dea consultanță cu dedicație la o instituție, indiferent cum se cheamă ea”, a conchis Emanuel Ungureanu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: emanuel ungureanu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri