"Întregul protest fusese conceput, coordonat şi atent documentat prin intermediul diverselor reţele sociale, de la Tumblr la Skype, Facebook sau Twitter. Protestele erau filmate folosind iPhone-uri Apple şi camere de pe telefoane Android. Protestatarii îşi păstrau nivelul de energie ridicat consumând Red Bull şi mâncând batoane LUNA. Umpleau parcul Zucotti de corturi instant din nylon de la Ozark Trail, dormeau în saci de dormit North Face, se încălzeau la radiatoare Coleman şi beau latte-uri de la Starbucks. Donaţiile pentru hrănirea şi susţinerea protestatarilor implicaţi pe termen lung erau strânse prin intermediul KickStarter”, scriu Louis C. Gerken şi Wesley A. Whittaker în “Minighidul investiţiilor cu capital de risc (venture capital). Cum să susţinem creşterea economică şi portofoliile de investiţii".
Şi conchid: “Această mulţime nemulţumită şi lipsită de concentrare părea să ignore faptul că, dacă n-ar fi fost capitalismul, niciuna dintre resursele pe care se bazau pentru a-şi alimenta indignarea n-ar fi existat. Acest exerciţiu global de democraţie politică a fost făcut posibil doar de către democraţia economică permisă de capitalismul practicat în America începând din ultima jumătate a secolului XX".
Continui spunând că activiştii vântură ideea potrivit căreia 62 de miliardari au o avere egală cu cea a jumătate a populaţiei lumii. Ceea ce îmi aminteşte de un sondaj realizat într-o ţară din Vest, în care se punea întrebarea dacă intervievaţii preferă un salariu de 3.000 de euro lunar, când vecinul încasează 3.500, sau dacă nu-i mai bine să fie plătiţi cu 2.000 de euro fiecare.
Şi conchid: “Această mulţime nemulţumită şi lipsită de concentrare părea să ignore faptul că, dacă n-ar fi fost capitalismul, niciuna dintre resursele pe care se bazau pentru a-şi alimenta indignarea n-ar fi existat. Acest exerciţiu global de democraţie politică a fost făcut posibil doar de către democraţia economică permisă de capitalismul practicat în America începând din ultima jumătate a secolului XX".
Continui spunând că activiştii vântură ideea potrivit căreia 62 de miliardari au o avere egală cu cea a jumătate a populaţiei lumii. Ceea ce îmi aminteşte de un sondaj realizat într-o ţară din Vest, în care se punea întrebarea dacă intervievaţii preferă un salariu de 3.000 de euro lunar, când vecinul încasează 3.500, sau dacă nu-i mai bine să fie plătiţi cu 2.000 de euro fiecare.
Răspunsul terifiant a fost că-i mai bine să primească 2.000 de căciulă. Ceea ce arată că egalitarismul prinde foarte uşor, deşi e limpede că asistăm, din ce în ce mai pregnant, la o diferenţiere a inteligenţelor şi, implicit, a stărilor sociale.
Iar mai important este că traversăm un moment în care o astfel de atitudine se poate dovedi sinucigaşă. Crizele se depăşesc cu inteligenţă, nu cu egalitarism.