Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Văcarul din Clejani, numit subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Văcarul din Clejani, numit subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii

de Cristian Anton    |   

Sistemul sanitar din România are acum şansă uriaşă de vindecare, graţie deciziei vizionare a guvernanţilor de a-l numi la conducerea ministerului pe giurgiuveanul Lucian Ioniţă, ginerele primarului din Clejani. Urmând, probabil, raţionamentul că românii oricum sunt trataţi ca vitele în spitale, premierul a considerat că nimic nu e mai potrivit pentru o funcţie de subsecretar de stat la Sănătate decât un văcar.

 

Primul ministru Mihai Tudose a semnat pe 22 noiembrie decizia de numire în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii a lui Lucian Ioniţă. Fost vicepreşedinte al Tineretului Naţional Liberal din judeţul Giurgiu, Ioniţă a trecut apoi la PSD, alături de socrul său, controversatul primar din Clejani, Florin Nidelea. În perioada 2012- 2016 a fost consilier judeţean PSD, iar în momentul numirii sale ca subsecretar de stat la Sănătate era consilier al prefectului de Giurgiu, Nina Crişu.

 

Este greu de crezut că premierul Tudose l-a instalat subsecretar de stat pe Lucian Ioniţă pe baza competenţei sale profesionale în domeniul sănătăţii. Cel mai probabil, numirea a venit pe filiera senatorului giurgiuvean Niculae Bădălău, unul dintre cei mai influenţi lideri PSD.

Lucian Ioniţă va conduce unul din cele mai dificile ministere având în spate experienţa de angajat la firma lu’ tata socru, o agenţie imobiliară din Bragadiru. Agro Bragadiru Trade SRL este deţinută de Gheorghiţa Nidelea, soţia primarului Florin Nidelea şi soacra proaspătului subsecretar de stat, şi are ca domeniu de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare. Firma a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 800.000 lei şi pierderi de 10.000 lei, cu patru angajaţi, dar şi datorii totale de patru milioane de lei.

Recomandat de Bălţata românească

Noul şef de la Sănătate lucrează şi la firma botezată după numele său şi al soţiei, Cristina, fiica primarului din Clejani. Lustina Vision Construct SRL este controlată de Constantin Ioniţă, tatăl subsecretarului de stat, are ca domeniu de activitate cultivarea cerealelor şi a declarat afaceri de un milion de lei, pierderi de 4.300 lei şi opt angajaţi, cu datorii totale de 500.000 lei. Firma la care Lucian Ioniţă are contract de muncă este înregistrată la DSVSA Giurgiu de pe 29.01.2015 în registrul exploataţiilor comerciale de tip A de creştere a bovinelor de lapte. De asemenea, Lustina Vision Construct SRL este membră în Asociaţia Crescătorilor de Vaci “Bălţata românească” Tip Simmental. În aceste condiţii, sexy consiliera Iolanda Anamaria Babău, adusă vara aceasta de ministrul Florian Bodog din Bihorul natal, devine chiar un reper de profesionalism în sănătate.

 

Socrul demnitarului, acuzat de evaziune

Florin Nidelea, socrul subsecretarului de stat Lucian Ioniţă, este unul din primarii pitoreşti ai României. Edil la al treilea mandat în Clejani, localitatea celebrilor lăutari Viorica şi Ioniţă, Nidelea a avut probleme serioase cu legea. În noiembrie 2012, ANI sesiza ANAF şi Oficiul pentru Prevenirea şi Combatarea Spălării Banilor în legătura cu 93.000 de euro pe care primarul din Clejani nu-i putea justifica.

Inspectorii ANI au constatat că există o diferenţă de 390.255,5 lei (peste 93.000 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de Florin şi Gheorghiţa Nidelea. Agenţia a sesizat ANAF pentru verificări privind suspiciuni de evaziune fiscală, dar şi Oficiul pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor pentru cercetări privind tranzacţii financiare suspecte. Foarte interesant este faptul că, în martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, definitiv, recursul soţilor Nidelea împotriva acţiunii ANI. Cu alte cuvinte, Curtea Supremă confirmă acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani, dar Florin Nidelea a rămas primar în Clejani. Iar influenţa lui se dovedeşte una activă şi în present, din moment ce şi-a putut pune ginerele văcar subsecretar de stat la Sănătate. 

 

Lucian Ioniţă va avea în coordonare unul din domeniile blestemate ale României. Ministerul Sănătăţii are pentru 2018 un buget alocat de 8,76 miliarde de lei, la care poate atrage sume suplimentare de 9,54 miliarde de lei. Una peste alta, patru miliarde de euro ajung în grija unui fan al Bălţatei româneşti

 

Florin Nidelea, primarul celebrei comune Clejani, este considerat un apropiat al lui Niculae Bădălău, unul dintre cei mai puternici lideri PSD

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri