Evenimentul nu a fost o simplă licitație, ci o premieră internațională, având în vedere valoarea colecției pentru care s-au „bătut” colecționari din întreaga lume, atât în sală, cât și online. Toate operele de artă au fost adjudecate, pentru suma totală de 791.450 de euro, în trei ore. Până la licitație, tablourile - picturi în ulei, acuarele, guașe, serigrafii și desene, un ansamblu important de opere cu valoare muzeală - au fost expuse pentru publicul larg, timp de o lună, la sediul Galeriilor Artmark și într-o expoziție itinerantă, la Craiova.
„Licitația unei părți a Colecției Darius Vâlcov”, organizată de Casa de Licitații A10 by Artmark marți, 17 februarie, la Palatul Cesianu-Racoviță din Capitală, a fost un eveniment special pe piața internațională de artă, care a atras atenția celor mai importanți colecționari din lume asupra României. Nu doar casa de licitații și statul român au avut de câștigat, ci a fost deja influențată pozitiv cota de piață a colecțiilor de artă din România, cu această ocazie.
„Reintroducerea în circuitul expozițional și colecționistic a acestor capodopere, toate semnate de artiști canonici și recunoscuți internațional, confirmă rolul pieței de artă ca spațiu de transparență și acces public. Ca toate operele din celelalte licitații ale casei, și acestea au avut parte de o expoziție de aproape o lună, eveniment cu intrare liberă, dedicat marelui public”, a transmis Artmark.
Tablourile s-au vândut cu prețuri mult mai mari decât cele de pornire. Între cele mai importante rezultate ale licitației este și cel obținut de un desen semnat de Pablo Picasso, „Scenă de coridă” (realizat în 1959), care a fost adjudecat pentru 28.000 de euro, la mare distanță de prețul de pornire de 8.000 de euro. A fost pentru prima dată când o lucrare Picasso - care nu este un multiplu, de tipul gravurii ori serigrafiei - a fost scoasă la o licitație de artă din România.
Cele bune prețuri de achiziție au fost pentru tablourile semnate de Nicolae Grigorescu, pictorul care este și deținătorul celor mai bune vânzări pe piața de artă din România. Cele două picturi Grigorescu din colecția Vâlcov - „Car cu boi, pe cale de dimineață” și „Car cu boi, la asfințit” -, care au intrat în eveniment cu prețuri de pornire de 40.000, respectiv 50.000 de euro, au fost adjudecate cu 170.000 de euro fiecare - așa cum Jurnalul anunțase, ca estimare, înainte de licitație. „Cele două picturi sunt foarte speciale - una foarte luminoasă, cealaltă extrem de rară, prin tratarea nocturnă a temei sale predilecte”, au explicat specialiștii casei de licitații.
La o altă licitație, în decembrie 2024 o „Țărăncuță, odihnindu-se” a fost cumpărată într-o licitație a casei A10 by Artmark cu 365.000 de euro, iar în decembrie 2024 o icoană „Maica Domnului cu Pruncul”, tot de Grigorescu, s-a vândut cu 90.000 de euro.
Tablouri mai puțin cunoscute
În aceeași licitație, cele trei mici picturi de Nicolae Tonitza din colecția Darius Vâlcov -„Portretul Ecaterinei” (datat 1918), guașa „Tătăroaice la Balcic” (din a doua jumătate a anilor ’30) și „Peisaj în Franța” (din anii ’20) - s-au adjudecat pentru 76.000, 30.000, respectiv 12.000 de euro, iar pictura de Victor Brauner, intitulată „La relation” (din 1952), a fost adjudecată pentru 150.000 de euro, sumă de trei ori mai mare față de prețul de pornire.
„Rezultatul confirmă și interesul susținut pentru lucrări cu semnături de circulație internațională, într-un format deschis publicului - în sală și online - și într-un cadru de transparență specific pieței profesioniste de artă. Seara s-a desfășurat într-o atmosferă de mare intensitate, cu sala arhiplină la Palatul Cesianu-Racoviță și cu un ritm alert al licitării, în care ofertele din sală s-au alternat constant cu cele venite online, pe toată durata evenimentului - aproape 3 ore. Interesul vizibil al publicului, reacțiile de la fiecare pas decisiv și competiția susținută pentru loturile-vedetă au transformat licitația într-un eveniment cu energie de «mare seară» a pieței de artă”, a transmis casa de licitații.
Următorul eveniment al Galeriilor Artmark este Licitația de Artă Postbelică și Contemporană, organizată joi, 19 februarie, de la ora 18.00, tot la Palatul Cesianu-Racoviță și online. Licitația are caracter aniversar Brâncuși: o operă de Constantin Brâncuși revine în licitațiile din România după aproape patru ani de absență, chiar de Ziua Națională Constantin Brâncuși.
Cum au ajuns operele la licitație
Istoria penală a „Colecției Vâlcov” din care s-a vândut la licitație doar o parte, începe cu dosarul întocmit de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru fostul ministru PSD al Finanțelor care a fost trimis în judecată în 2015, pentru trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile ocupate de-a lungul timpului - de primar al municipiului Slatina, senator și ministru de Finanțe.
Din banii obținuți ca șpagă, politicianul a cumpărat opere de artă, tablouri semnate de pictori celebri și ar fi dorit să își deschidă propria galerie de artă, la București, având deja un spațiu pentru care dăduse ordin de începere a lucrărilor. Anchetatorii au găsit 172 de tablouri, statuete și obiecte de artă, precum și trei lingouri de aur, toate fiind confiscate. Unele au fost găsite în seifuri ascunse în case părăsite, sub obiecte de mobilier și în interiorul unor pereți de rigips.
Darius Vâlcov a fost condamnat în acest dosar și a executat pedeapsa, beneficiind de reduceri substanțiale, conform legii. În mai 2023, Darius Vâlcov a fost condamnat la închisoare, dar nu se afla în România, fiind stabilit în Italia de un an. Statul român a cerut extrădarea, iar în august 2023, Darius Vâlcov a fost adus și încarcerat la Penitenciarul Rahova. În noiembrie 2025 a obținut reducerea pedepsei cu un an, după ce Curtea Supremă i-a admis recursul în casație și tot atunci a scăpat prin prescripție de infracțiunea de trafic de influență în „Dosarul Tablourilor”.
În acest context, statul a putut scoate la licitație o parte din lucrările de artă cu circulaţie internaţională, pentru a recupera o parte din prejudiciu.
Cele mai valoroase opere din „Colecția Vâlcov” au fost achiziționate în circa un deceniu, din surse variate, de la licitaţii organizate în România, la cele internaţionale, inclusiv ale celebrelor case Sotheby’s şi Christie’s Londra ori Artcurial Paris.
Licitația a înregistrat o rată de adjudecare de 100% (sell-through rate), care este și un indicator al competiției dintre colecționari pentru opere cu valoare muzeală. Este o performanță rară pe piața locală, echivalentă cu ceea ce marile case internaționale marchează drept un rezultat „White Glove” - când comisarului de licitații i se oferă, simbolic, o pereche de mănuși albe.