Jurnalul.ro Ştiri Locale Vaslui - O femeie și-a omorât soțul cu mai multe lovituri de sapă aplicate în zona capului

Vaslui - O femeie și-a omorât soțul cu mai multe lovituri de sapă aplicate în zona capului

O femeie în vârstă de 53 de ani, din comuna vasluiană Costeşti, a fost reţinută, luni, pentru 24 de ore, fiind acuzată că şi-a ucis concubinul cu mai multe lovituri de sapă în zona capului. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, bărbatul, în vârstă de 47 de ani, dispăruse de mai mult timp de la domiciliu, cadavrul său fiind găsit în stare de putrefacţie, într-o vie, duminică, 9 iulie. 

'Cadavrul prezenta urme de violenţă, primele concluzii medico-legale stabilind că decesul a survenit în jurul de datei de 6 - 7 iunie, în urma loviturilor cu o sapă, aplicate în zona capului. În cauză, a fost deschis dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de omor, suspecta fiind reţinută pentru 24 de ore', au declarat pentru AGERPRES surse din cadrul anchetei. 

Femeia urmează să fie prezentată în faţa judecătorilor de la Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri