Jurnalul.ro Ştiri Social Veşti bune de la Ministerul Sănătăţii: Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienţi

Veşti bune de la Ministerul Sănătăţii: Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienţi

Primele doze de imunoglobulină vor ajunge în această lună la pacienţi, l-au asigurat, miercuri, producătorii pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în cadrul unei întâlniri la care au participat şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi. 

"În timpul întâlnirii, s-a stabilit o strategie comună în ceea ce priveşte aprovizionarea cu imunoglobulină a pieţei din România, pe termen scurt şi lung, luând în calcul inclusiv modificarea cadrului legislativ pentru aceste produse, dacă este necesar. Unul dintre producătorii prezenţi la întâlnire l-a asigurat pe ministrul Sănătăţii că primele 900 de flacoane de imunoglobulină pentru tratarea sindroamelor de imunodeficienţă primară vor fi livrate pe piaţa din România în această lună, urmând ca o nouă tranşă de 3.000 de flacoane să fie asigurată în luna ianuarie a anului viitor. Mai mult, un alt producător care a ales să părăsească piaţa din România în luna mai 2016 şi-a anunţat intenţia de a reveni", informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat remis presei. 

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii a anunţat producătorii că miercuri va convoca o întâlnire cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, reprezentanţii ANMDM şi conducerea UNIFARM pentru a discuta şi identifica soluţii la situaţiile anunţate de reprezentanţii producătorilor. 

"Vreau să asigur pacienţii că vom face toate eforturile necesare pentru aprovizionarea spitalelor cu imunoglobuline. Astăzi, împreună cu echipa ministerului şi a Casei de Asigurări de Sănătate vom analiza cu prioritate solicitările producătorilor privind cadrul legislativ pentru aceste produse", a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, potrivit aceleiaşi surse. AGERPRES

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri