Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Viaţa sedentară afectează capacitatea de a stoca noi amintiri

Viaţa sedentară afectează capacitatea de a stoca noi amintiri

A sta jos are un efect negativ asupra sănătăţii mintale, potrivit unui nou studiu. Astfel, tot timpul pe care îl petreci la birou îţi poate afecta memoria, scrie Elite Daily.

Cercetătorii de la UCLA au observat modul în care un stil de viaţă sedentar ne poate afecta sănătatea mintală, mai exact modul în care este afectată capacitatea de a colecta noi amintiri. Cei 35 de participanţi la studiu, cu vârste curpinde între 45 şi 75 de ani, au fost întrebaţi despre nivelul de activitate fizică, precum şi de numărul de ore pe care îl petrec stând jos. Fiecare participant a avut o examinare RMN , în contextul în care cercetătorii au urmărit activitatea creierului, în regiunea numită lobul temporal median, responsabil pentru stocarea de noi amintiri.

Potrivit  rezultatelor studiului, cu cât o persoană petrece mai mult timp jos, cu atât este mai uşor să fie afectată această parte a creierului.

Studiul este unul preliminar, ceea ce înseamnă că rezultatele nu sunt dovezi clare şi solide privind viaţa sedentară şi efectele pe care aceasta le are asupra amintirilor. Mai mult, cercetătorii au menţionat că nu au întrebat participanţii de câte ori îşi iau pauză în timpul zilei, acesta fiind un factor potenţial  privind sănătatea creierului şi sedentarismul.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri