Vicepreședinte Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, Emanuel Ungureanu, anunță că are coronavirus.
„Am Covid-19, dar mă tratez și mă simt bine! Aveți grijă de voi, purtați mască, respectați regulile”, anunță Ungureanu.
Acesta adaugă că își va continua activitatea ca și până acum în mediul online și va comunica cu buzoienii în campanie „prin mijloacele adaptate pandemiei prin care vom trece cu bine dacă suntem solidari și empatici unii cu ceilalți”.
Într-un mesaj video, Ungureanu scrie că a avut o formă medie a bolii și este „în zona de vindecare”.
„M-am infectat cel mai probabil în perioada de precampanie, când eram la Buzău. Am purtat masca, am fost atent și totuși se întâmplă”, spune deputatul în mesaj.
Ungureanu anunță că a avut febră, dar nu puternică, dureri musculare „destul de puternice” și puțină tuse.
„M-am tratat cu Paracetamol și vitamine la indicația medicului de familie. De azi sunt în izolare, respect regulile”, a afirmat Ungureanu.
(sursa: Mediafax)