În urmă cu o săptămână, președintele Donald Trump le transmitea britanicilor să nu se mai deranjeze să trimită nave în Orientul Mijlociu, susținând că a câștigat deja războiul cu Iranul.
Acum însă, liderul de la Casa Albă face apel la aliatul privilegiat al Americii - Marea Britanie -, la statele membre ale NATO și chiar la China să trimită vase pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
El a sugerat că, dacă sprijinul nu va veni, atât umbrela de apărare americană pentru Europa, cât și summitul planificat în această lună cu liderul chinez, Xi Jinping, ar putea fi puse sub semnul întrebării.
Declarațiile-avertisment ale lui Trump, făcute într-un interviu pentru „Financial Times”, reprezintă un nou semn că, în pofida numeroaselor sale afirmații triumfaliste privind victoria asupra Iranului, războiul este departe de a se fi încheiat.
Afirmații triumfaliste, probleme nerezolvate
La doar două săptămâni de la începutul conflictului, administrația americană vorbește deja despre o „victorie dominantă”. Situația militară și strategică din teren indică însă numeroase provocări, care pun sub semnul întrebării această evaluare.
Una dintre cele mai grave consecințe ale conflictului este blocarea aproape totală a Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii.
Închiderea acesteia a declanșat o creștere abruptă a prețurilor petrolului și a amplificat riscul unei crize energetice globale.
Redeschiderea pasajului ar necesita neutralizarea sistemelor iraniene de rachete, a dronelor maritime și a minelor navale - operațiune complexă, care ar putea dura mult mai mult decât estimările optimiste ale administrației de la Washington.
În acest context, Trump a solicitat sprijinul aliaților și chiar al Chinei pentru a contribui la securizarea rutei maritime. Răspunsurile internaționale au fost până acum rezervate, iar presiunile exercitate asupra aliaților europeni au ridicat semne de întrebare privind coeziunea NATO.
Până ieri după-amiază, Franța, Australia și Japonia refuzau să participe la o operațiune în Strâmtoarea Ormuz, iar Marea Britanie era reticentă. O poziție asemănătoare avea și China, ceea ce l-a făcut pe președintele Trump să amenințe cu amânarea vizitei la Beijing.
Riscul unei escaladări militare
Dincolo de problema energetică, conflictul ridică și întrebări serioase în privința programului nuclear iranian.
În pofida afirmațiilor Casei Albe, potrivit cărora acesta ar fi fost „anihilat”, există indicii că Iranul ar deține încă stocuri de uraniu puternic îmbogățit.
Eliminarea acestor rezerve ar putea necesita operațiuni speciale de amploare în interiorul Iranului, implicând sute de militari și riscuri considerabile de confruntări directe pe teren.
O altă opțiune analizată de strategii americani ar fi capturarea Kharg Island, principalul hub al exporturilor petroliere iraniene.
O asemenea operațiune ar lovi direct în principala sursă de venit a regimului de la Teheran, dar ar putea declanșa pierderi semnificative în rândul trupelor americane, precum și consecințe economice globale, inclusiv destabilizarea piețelor energetice, dacă Iranul ar decide să-și saboteze propriile instalații petroliere, în loc să le lasă să cadă în mâinile SUA.
Chiar dacă administrația Trump respinge ferm comparațiile cu intervențiile americane din Irak și Afghanistan, conflicte care s-au transformat în războaie de durată, istoria recentă arată că victoriile militare inițiale nu garantează stabilitatea pe termen lung.
În ambele conflicte menționate, succesul rapid al armatei americane a fost urmat de ani de instabilitate politică și insurgență.
În cazul Iranului, analiștii avertizează că o eventuală prăbușire a regimului ar putea genera haos intern, conflicte sectare sau chiar dezintegrarea statului.
Un asemenea scenariu ar putea obliga SUA să rămână implicate militar în regiune pentru o perioadă îndelungată.
Presiune politică internă în creștere
Pe plan intern, conflictul a devenit deja o temă de dispută politică aprinsă în SUA.
Democrații critică decizia administrației de a declanșa războiul fără consultarea Congresului, în timp ce republicanii încearcă să mențină unitatea partidului înaintea alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului.
Critici precum Pete Buttigieg, figură centrală a Partidului Democrat, avertizează că lipsa unei strategii clare de ieșire și ambiguitatea obiectivelor militare ar putea transforma conflictul într-o nouă aventură militară costisitoare.
În același timp, promisiunile administrației că războiul s-ar putea încheia în „câteva săptămâni” reflectă temerile politice legate de impactul unui conflict prelungit asupra opiniei publice americane.
În absența unui acord diplomatic și în condițiile în care regimul iranian continuă să reziste presiunilor, perspectivele unei încheieri rapide a conflictului rămân incerte.
Atacurile sporadice și tensiunile regionale arată că războiul s-ar putea transforma într-o criză mai largă.
Experiența dureroasă a intervențiilor militare din secolul XXI a ridicat pragul de acceptare al opiniei publice americane pentru noi conflicte externe.
În acest context, administrația de la Washington trebuie nu doar să câștige pe câmpul de luptă, ci și să convingă că acest război are un obiectiv clar și un final realist.
Pentru moment însă, victoria anunțată la Washington pare mai degrabă începutul unei confruntări cu final încă necunoscut.