Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamont Bistrița Năsăud: Au început să apară viperele

Salvamont Bistrița Năsăud: Au început să apară viperele

de Redacția Jurnalul    |   

Salvamontiștii din Bistriţa-Năsăud le-au transmis luni turiştilor care intenţionează să exploreze Munţii Călimani că au început să apară viperele în zona Bistricior, odată cu încălzirea vremii.

„Vă informăm că în Munții Călimani, în zona Bistricior, au început să apară viperele. Recomandăm tuturor turiștilor să fie extrem de precauți în timpul explorărilor lor în această zonă. Viperele sunt creaturi minunate, dar și veninoase, iar întâlnirea cu ele necesită atenție și respect față de habitatul lor”, anunță pe Facebook Salvamont Bistrița Năsăud.

Salvatorii montani le recomandă turiștilor să păstreze o distanță sigură și să evite să le deranjeze sau să le provoace în orice fel.

„Siguranța turiștilor și protejarea naturii sunt priorități absolute. Vă rugăm să fiți conștienți de această informație și să vă planificați excursiile în consecință, luând măsurile necesare pentru a evita orice incident nedorit. Cu toate acestea, nu uitați să vă bucurați de frumusețea și diversitatea peisajului montan din Munții Călimani, respectând natura și toate ființele sale”, mai spun salvamontiștii.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: vipere salvamont turişti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri