Jurnalul.ro Ştiri Social Virusolog: „Nici la copii infecția cu SARS-CoV-2 nu este o plimbare la bulevard”

Virusolog: „Nici la copii infecția cu SARS-CoV-2 nu este o plimbare la bulevard”

de Monica Cosac    |   

Autoritățile au anunțat că vaccinul anti-COVID va deveni disponibil în luna decembrie și pentru copiii de 5 - 11 ani, însă doar doi din zece părinți cu copii în această categorie de vârstă intenționează să îi vaccineze pe cei mici, după cum relevă un sondaj. „Lipsa încrederii în vaccin” și „frica de reacțiile adverse” sunt principalele argumente cu care oamenii își justifică decizia. 

Chiar dacă virusul este mult mai puțin patogen la copii decât la vârstnicii cu comorbidități, din păcate „nici măcar la copii infecția cu SARS-CoV-2 nu este o plimbare la bulevard”, avertizează virusologul român Cristian Apetrei. Potrivit acestuia, în Statele Unite, câteva mii de copii au ajuns la terapie intensivă, iar 700 au murit de COVID-19. Totodată, doi cunoscuți pediatri americani explică de ce ar trebui să fie vaccinați copiii împotriva virusului SARS-CoV-2.

Opt din zece părinți cu copii între 5 și 11 ani susțin că nu își vor vaccina copiii împotriva COVID-19, după cum reiese dintr-un sondaj realizat de IRES în parteneriat cu platforma EduPedu.ro. 

Sondajul mai arată că 77% dintre părinții care au copii cu vârsta între 5 și 11 ani au auzit despre faptul că autoritățile au anunțat posibilitatea vaccinării împotriva COVID-10 și pentru această categorie de vârstă, cei mai puțin informați fiind cei cu nivel scăzut de educație și cei care locuiesc în mediul rural. Chiar dacă gradul de informare cu privire la acest subiect este unul destul de ridicat, doar jumătate (51%) dintre părinți au discutat cu cei mici despre acest subiect și un procent similar (57%) spun că vor ține cont de opinia copilului în ceea ce privește vaccinarea. 

 

Cei mai mulți se tem de reacții adverse

 

Motivele pentru care 80% dintre acești părinți refuză să își vaccineze copiii sunt similare cu cele ale părinților cu copii de vârstă mai mare, iar frica de reacții adverse (28%) și lipsa încrederii în vaccin (26%) sunt majoritare. 10% dintre părinți susțin că sunt prea mici copiii pentru a fi vaccinați, 6% cred că vaccinul nu este necesar, 5% spun că ei înșiși nu cred în virus sau în gravitatea bolii, 3% susțin că le lipsesc informațiile necesare, 3% afirmă că vaccinul nu este eficient/nu protejează, iar alți 3% recunosc că ei înșiși nu doresc ori nu sunt de acord cu vaccinarea. Alți 5% nu pot invoca un motiv anume pentru care spun că nu îi vor vaccina pe copii, iar 2% au declarat că nu au luat încă o decizie.

Dan Jurcan, director de cercetare IRES, spune că principale argumente invocate de părinți pentru a nu-și vaccina copiii sunt, de fapt, aceleași prin care își justifică și propriul comportament legat de vaccinare. „Credem că este nevoie de mai mult efort din partea specialiștilor din domeniul medical pentru a discuta cu oamenii, prin orice mijloace și în orice context, și de a le explica necesitatea vaccinării pentru a le demonta fricile și temerile legate de consecințele administrării serului anti-COVID-19”, a spus Jurcan. 

 

 

În România, 1 din 10 copii cu vârste între 5 și 18 ani au fost infectați, până în prezent, cu COVID-19, procentul fiind mai ridicat în rândul copiilor între 12 și 18 ani – 14%.

 

SARS-CoV-2, în top 10 cauze de deces la copiii din SUA

 

Virusologul Cristian Apetrei, profesor de boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, Statele Unite, spune că mulți părinți din România se opun categoric vaccinării deoarece, pe lângă teama că vaccinul prezintă riscuri sau convingerea că „există o conspirație mondială”, au auzit că SARS-CoV-2 nu afectează copiii. Ceea ce nu este adevărat. 

„Realitatea este că virusul este mult mai puțin patogen la copii decât la adulții vârstnici cu comorbidități. Dar, după cum am spus în mod repetat, nici măcar la copii infecția cu SARS-CoV-2 nu este o plimbare la bulevard”, scrie medicul pe pagina sa de Facebook, unde aduce ca argument și opinia a „doi mari pediatri americani, mari experți în vaccinologie”.

Este vorba despre Jeffrey Gerber și Paul Offit, care îi asigură pe părinții îngrijorați că nu fac nicio greșeală dacă își vaccinează copiii împotriva virusului SARS-CoV-2, deoarece, fără nici un dubiu, COVID-19 a devenit una dintre bolile copilăriei. Aceștia au explicat și cum au fost afectați cei mici de-a lungul celor doi ani de pandemie.  

„Când SARS-CoV-2 a intrat în Statele Unite la începutul anului 2020, copiii reprezentau mai puțin de 3% din cazuri; astăzi, acestea reprezintă mai mult de 25%. Peste 6 milioane de copii din SUA au fost infectați cu SARS-CoV-2, inclusiv 2 milioane cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani. La sfârșitul lunii octombrie 2021, aproximativ 100.000 de copii erau infectați, săptămânal. Dintre zecile de mii de copii care au fost internați, aproximativ o treime nu au avut afecțiuni medicale preexistente, iar mulți au necesitat secția de terapie intensivă. Aproape 700 de copii au murit din cauza COVID-19, plasând infecția cu SARS-CoV-2 printre primele 10 cauze de deces la copiii din SUA”, spun cei doi pediatri într-un articol publicat în Science. 

În schimb, „niciun copil nu a murit din cauza vaccinării”, subliniază specialiștii. „Este de înțeles că unii părinți ezită să-și vaccineze copiii mici”, însă decizia de a nu-i vaccina implică un risc serios, mai spun cei doi pediatri, adăugând că „ar putea fi una dintre cele mai importante decizii de sănătate pe care le va lua un părinte”.

Explicațiile celor doi pediatri vin în contextul în care și în SUA sondajele arată că un procent cuprins între 42% și 66% dintre părinții copiilor între 5 și 11 ani sunt încă reticenți sau se opun vaccinării celor mici. 

 

Efectele serului, minore față de complicațiile bolii

 

Mulți părinți sunt îngrijorați de faptul că vaccinul ARN mesager de la Pfizer nu a fost testat în mod adecvat la copiii mici, deoarece trialul clinic la copii de 5-11 ani a fost mult mai limitat decât cel de la adulți, iar miocardita dezvoltată în urma vaccinării este o realitate. La adulți, în studiile post-autorizare, miocardita a survenit cu o frecvență de 5 la 1.000.000. La bărbații tineri, frecvența a fost chiar de 1/10.000.

„Dar nu trebuie uitat: miocardita indusă de vaccin este ușoară și autolimitată, substanțial diferită de efectele cardiovasculare ale COVID-19 sau de sindromul inflamator multisystem (MIS-C) care implică disfuncții cardiace severe și necesită ATI. Și care survin la copii. Peste 5.500 de copii din Statele Unite au dezvoltat MIS-C. Atât în Israel, cât și în Statele Unite, incidența miocarditei la copiii de 12-15 ani a fost mai mică decât la adulții de 16-25 de ani. Se așteaptă ca, la copiii mai mici de 12 ani, incidența miocarditei să fie și mai mică, deoarece ei primesc doar o treime din doză”, a mai spus prof. dr. Cristian Apetrei.

Subiecte în articol: Covid-19 omicron covid-19
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri