Secretarul american de stat John Kerry a mers luni la Hiroshima, unde a subliniat că istoria ar trebui să înveţe omenirea să evite conflictele şi să încerce să eradicheze armele nucleare, relatează Associated Press, care precizează că a fost prima dată când un şef al diplomaţiei SUA a vizitat locul unde a căzut prima bombă atomică din lume.
Vizita emoţionantă a lui Kerry în oraşul japonez a inclus un tur la Muzeul Păcii, împreună cu alţi miniştri de externe din G7, grupul celor mai industrializate şapte ţări din lume. El a depus o jerbă de flori la monumentul în memoria victimelor ridicat într-un parc din centrul oraşului.
Kerry şi-a exprimat speranţa că vizita sa va sublinia cât de profundă este alianţa creată de Washington şi Tokyo în ultimii 71 de ani, dar şi cât de important este ca lumea să renunţe la armele atomice.
“Deşi vom revizita trecutul şi îi vom onora pe cei care au murit, această vizită nu este despre trecut”, i-a spus el ministrului japonez de externe Fumio Kishida, originar din Hiroshima. “Este vorba despre prezent şi în special despre viitor, despre trăinicia relaţiei pe care am construit-o, despre prietenia pe care o împărtăşim, despre soliditatea alianţei noastre şi un semnal puternic că este imperativ ca noi toţi să depunem eforturi pentru pace pentru oamenii din toată lumea”, a spus Kerry.
Declaraţiile lui Kerry, la numai câţiva paşi de Ground Zero, au marcat sfârşitul unei etape sensibile pentru Statele Unite, ai căror lideri au evitat oraşul ani la rând.
“Toată lumea ar trebui să vadă şi să simtă puterea acestui complex memorial. Este o dovadă clară, dură (...) atât a obligaţiei noastre de a elimina ameninţarea armelor nucleare, cât şi de a ne consacra din nou toate eforturile pentru a evita războiul în sine”, a scris Kerry în cartea de oaspeţi a muzeului. “Războiul trebuie să fie ultima soluţie – niciodată prima alegere”, a adăugat el.
Câteva ore mai târziu, Kerry părea încă zdruncinat de tot ceea ce a văzut la muzeu. “Este o expoziţie uimitoare, este tulburătoare”, le-a spus el reporterilor. “Te afectează din toate punctele de vedere ca om. Le aminteşte tuturor despre complexitatea extraordinară a alegerilor din timpul războiului şi ce le face războiul oamenilor, comunităţilor, ţărilor, lumii”, a adăugat el.
“Nu văd cum ar putea cineva să uite aceste imagini, dovezi, reconstituirea a ceea ce s-a întâmplat”, a subliniat şeful diplomaţiei americane.
Niciun preşedinte american în funcţie nu a vizitat locul, iar un ambasador a luat parte la ceremoniile organizate la Hiroshima în memoria victimelor abia după 65 de ani de la atacul nuclear. Actualul lider de la Casa Albă nu s-a hotărât încă dacă va merge sau nu acolo în marja summitului G7 din Japonia, de la sfârşitul lunii mai.
Atacul lansat de Statele Unite la Hiroshima, în ultimele zile ale celui de al Doilea Război Mondial s-a soldat cu moartea a 140.000 de oameni şi a traumatizat o generaţie întreagă de japonezi.
Mulţi americani consideră în continuare că a fost vorba de un act justificat şi a accelerat sfârşitul războiului.
Sursa: news.ro