Jurnalul.ro Ştiri Politică Vlad Voiculescu îl invită pe Nicuşor Dan să semneze un acord privind un candidat unic USR PLUS la PMB

Vlad Voiculescu îl invită pe Nicuşor Dan să semneze un acord privind un candidat unic USR PLUS la PMB

Candidatul PLUS pentru Primăria Capitalei, Vlad Voiculescu, a declarat, marţi, că îl va susţine pe Nicuşor Dan dacă acesta din urmă ar câştiga alegerile din cadrul Alianţei USR PLUS, dar a menţionat că îi cere acelaşi lucru şi îl invită să semneze un acord în acest sens.

"Sunt candidatul desemnat al PLUS, dacă alianţa prin alegeri primare va decide şi dacă bucureştenii vor decide în cadrul alegerilor primare din cadrul alianţei că Nicuşor Dan este candidatul, îl voi susţine, bineînţeles, şi aştept acelaşi lucru din partea lui. Îl invit să semnăm un acord, mâine dacă trebuie, care să spună foarte clar: avem un singur candidat al alianţei. Aş vrea să aud lucrurile astea spuse ceva mai clar din gura dânsului", a precizat Voiculescu, într-o conferinţă de presă.

El a spus, referitor la opţiunea pentru un singur candidat al dreptei la Primăria Capitalei, că aceste discuţii trebuie să existe, dar alegerea candidatului trebuie să fie atributul bucureştenilor şi nu al înţelegerilor de culise.

"Noi suntem o alianţă - USR PLUS. Aşa am candidat la alegerile europarlamentare, la prezidenţiale, aşa o să candidăm la locale şi la parlamentare. Discuţii între un partid şi altul trebuie să existe, dar lucrurile au o anumită ordine. Alianţa îşi desemnează un candidat, după care şi noi vrem să avem alegeri primare cu toţi candidaţii dreptei, anti-PSD, care împărtăşesc un minim de principii în administraţie sau în politică. Noi, în partidele noi, am vrea să facem lucrurile altfel decât prin aranjamente de culise. De aceea, vom apela la cetăţeni, o să le dăm posibilitatea să-şi aleagă candidatul. Discuţii trebuie să ai, sunt actori pe aceeaşi scenă, dar ne despart multe lucruri de politica veche, aşa încât nu o să avem o înţelegere de culise", a explicat Voiculescu.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri