Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii, susţine că politicieni şi oameni cu influenţă au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale medicului Mihai Lucan, printre care actorul Alexandru Arşinel şi fostul deputat Victor Socaciu.
"Nu există mulţi medici sau mulţi pacienţi ai domnului Lucan care să nu fi ştiut cum stau lucrurile. Ceea ce nu ştiu mulţi este că politicieni şi oameni cu influenţă ai ultimilor 27 de ani au ştiut şi au profitat de serviciile preferenţiale ale domnului profesor, pentru ei înşişi sau pentru apropiaţi. Domnul Alexandru Arşinel (actor, membru UNPR) şi domnul Victor Socaciu (deputat PSD la acea dată) sunt doar două exemple. Sunt sute altele", scrie Vlad Voiculescu într-un mesaj postat marţi pe Facebook.
În opinia sa, cazul Lucan nu este singular, iar "sistemul de sănătate este ca o pânză de păianjen pe care pândesc păianjeni feudali, fără scrupule, care fac din viaţa pacienţilor şi din sănătatea acestora o afacere".
"Pentru cei care au curajul să îi înfrunte, preţul este pe măsură: pentru pacienţi, preţul era de multe ori viaţa. Onoarea, cel puţin. Dacă vă trece prin cap că exagerez, citiţi poveşti ale pacienţilor domnului Lucan - cei care au apucat să le spună; pentru medici şi asistente, preţul era de multe ori cariera. Dacă vă trece prin cap că exagerez, citiţi declaraţiile medicilor de la ICUTR despre cum domnul Lucan le sabota operaţiile, îi jignea şi ameninţa; pentru Emanuel Ungureanu, cel care a depus plângerea penală de la care a pornit dosarul DIICOT, preţul a fost slujba la ICUTR şi marginalizarea în anumite cercuri din Cluj; pentru mine, preţul a fost mai mic...doar o serie lungă de ameninţări şi jigniri şi scandalul 'Vlad Voiculescu a oprit transplanturile' de anul trecut, orchestrat de domnul Lucan şi de alţi infractori care i-au fost alături, alături de prietenii lor din politică şi din presă; pentru şeful Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, preţul a fost o serie lungă de jigniri, ameninţări...şi în final, postul. A fost eliminat în primele zile din mandatul domnului Bodog, aşa cum fusese ameninţat în repetate rânduri de domnul Lucan! Munca dânsului nu a fost continuată... din contră!", mai spune Vlad Voiculescu.
Voiculescu a adăugat că dosarul deschis de DIICOT este "într-o măsură covârşitoare" alcătuit din rezultatul controalelor şi a două rapoarte devastatoare ale Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii din 2016.
"A fost pentru prima dată când cineva din partea Ministerului Sănătăţii îndrăznea să calce pe ceea ce devenise moşia privată a domnului Lucan. Dar mai important decât atât a fost poate prima dată în ultimii ani când la Ministerul Sănătăţii sunai dacă pacienţii aveau o problemă, nu dacă tu (şef sau şefuţ) aveai o problemă", precizează fostul ministru.
Voiculescu publică câteva extrase din referatul întocmit de DIICOT, în care apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul Mihai Lucan ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUTR.
Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.