Jurnalul.ro Ştiri Externe Xi Jinping face apel la cooperare într-o convorbire telefonică cu noul președinte al Coreei de Sud

Xi Jinping face apel la cooperare într-o convorbire telefonică cu noul președinte al Coreei de Sud

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Chinei, Xi Jinping, i-a transmis marți noului președinte sud-coreean, Lee Jae-myung, că relațiile bilaterale trebuie să fie bazate pe respect față de interesele fundamentale ale celor două state și să avanseze în direcția potrivită, notează Reuters.

În cadrul primei lor discuții oficiale de la preluarea mandatului de către Lee Jae-myung, liderul de la Beijing a subliniat importanța cooperării stabile și aprofundate între cele două state. Acesta a mai afirmat că o relațiile bune dintre China și Coreea de Sud sunt necesare pentru menținerea păcii și stabilității, atât regionale, cât și globale.

Xi a îndemnat la intensificarea schimburilor comerciale și la consolidarea relației de bună vecinătat, subliniind importanța protejării lanțurilor globale și regionale de aprovizionare și producție.

Președintele chinez a mai adăugat că un parteneriat strategic dintre cele două state ar aduce beneficii reciproce și ar contribui la stabilitate într-un climat internațional tot mai tensionat.

Apelul are loc într-un context geopolitic complex, în care Lee, ales recent în funcția de președinte se confruntă cu numeroase provocări atât interne, cât și externe. Noul lider sud-coreean trebuie să gestioneze tensiunea politică moștenită de la administrația anterioară și să navigheze relațiile delicate cu Statele Unite, principalul partener de securitate.

(sursa: Mediafax)

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri