Alarma a început puțin după miezul nopții. Imediat, angajații hotelului care au sesizat fumul au sunat la 112 și au fost trimise trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară, o autospecială SMURD, precum și o autospecială de transport persoane și victime multiple.
27 de persoane dintre care 22 de adulți și cinci copii care erau cazați în unitatea hotelieră respectivă au fost evacuate de către pompieri. Din fericire, niciuna dintre aceste persoane nu a avut nevoie de îngrijiri medicale și nici nu a fost transportată la spital.
Ulterior, pompierii au verificat fiecare cameră și fiecare apartament în parte, însă nu a fost identificată sursa de foc, motiv pentru care turiștii intră din nou în camerele pe care le ocupau.