Jurnalul.ro Ştiri Externe Zilele României în Parcul Naţional De Hoge Veluwe din Olanda

Zilele României în Parcul Naţional De Hoge Veluwe din Olanda

Expoziţii de fotografie, concerte, filme documentare, ateliere şi prezentări ale meşterilor tradiţionali vor fi organizate, în perioada 22 - 24 iunie, la Haga, sub genericul "Zilele României în Parcul Naţional De Hoge Veluwe".

Potrivit unui comunicat al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti",  evenimentul, curatoriat de instituţia muzeală bucureşteană şi dedicat sărbătoririi Centenarului Marii Uniri în Olanda, este organizat împreună cu Ambasada României la Haga, la invitaţia baronului Seger E. van Voorst tot Voorst, directorul fundaţiei Parcul Naţional De Hoge Veluwe.

"La iniţiativa domniei sale, România este ţara invitată de onoare a parcului în 2018, anul Centenarului. Muzeul Naţional al Satului şi Secretariatul General al Guvernului prin Departamentul pentru Strategii Guvernamentale sunt partenerii principali ai Ambasadei României la Haga şi ai Fundaţiei Parcului", precizează sursa citată.

Una dintre expoziţiile organizate de Muzeul Satului cu acest prilej în Olanda este 'De la Roşu la Negru', care prezintă transformarea adusă de Marele Război în costumul tradiţional din Gorj.

"Plină de simboluri şi culori, arta lor, fie că vorbim de covoare, de ţesături sau de lemn, a uimit o lume întreagă şi continuă să-i încânte simţurile. Costumul popular din Gorj a cunoscut în timp, evoluţii şi modificări: de la fibră, la croială şi, nu în ultimul rând, la culoare. Motivele au fost multe, dar unul dintre cele mai puţin cercetate în această evoluţie a fost cel al războiului, al Marelui Război, care a adus cu el, odată cu dezrobirea fraţilor români de peste munte, şi moartea celor care plecaseră pe front să lupte pentru ţară. Doliul pe care l-au purtat femeile după cei pieriţi acum 100 de ani a rămas cusut cu lacrimi pe mânecile şi poalele cămăşilor lor. 'De la Roşu la Negru' nu este o expoziţie. Este o rememorare a ceea ce am avut şi a ceea ce avem datorită lor. Este o mărturisire a recunoştinţei pe care le-o purtăm pentru că existăm aici, între aceste graniţe desenate cu sângele lor", se explică în comunicat.

Timp de trei zile va fi prezentată publicului şi expoziţia de fotografie "Mai Mult decât Pâine" realizată de Ana Negru.

"Legătura dintre Olanda şi România atunci când vorbeşti despre pâine este una puternică. Anton Kroller, fondatorul Parcul Naţional De Hoge Veluwe, a fost unul dintre cei mai importanţi comercianţi olandezi de grâne. Grâne din România. Iată de ce bobul de grâu românesc transformat în pâine nu putea să lipsească de la 'Zilele României în Parcul Naţional De Hoge Veluwe'", precizează sursa citată.

O altă expoziţie este cea a cunoscutului fotograf Sorin Onişor, intitulată "Culorile României", care reuneşte 30 de peisaje şi portrete ale românilor, care vor fi expuse în Parcul Naţional De Hoge Veluwe până pe data de 3 iulie.

În cadrul evenimentului, 25 de meşteri tradiţionali vor face demonstraţii de olărit, ţesături, încondeiat ouă, sculptură în lemn. Lor li se vor alătura membri ai Rapsodiei Vâlcene care vor încânta audienţa cu dansurile şi cântecele lor.

Pe 24 iunie va fi lansat filmul documentar "Constantin Brâncuşi, Între Pamânt şi Cer pe Calea Sufletelor", realizat de Trinitas TV. Pelicula va fi proiectată la Muzeul de artă Kroller Muller, care deţine cea mai amplă colecţie privată Van Gogh, având şi două capodopere brâncuşiene: "Începutul lumii" şi "Cap de copil dormind".

Parcul Naţional de Hoge Veluwe, înfiinţat de omul de afaceri olandez, Anton Kroller, şi de soţia acestuia, Hellene Kroller Muller, are o suprafaţă de 13.300 de hectare şi găzduieşte trei muzee importante. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri