x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Bursa, afectată de incertitudinea politică. Brokerii spun că volatilitatea ar putea dura până la finalul alegerilor

Bursa, afectată de incertitudinea politică. Brokerii spun că volatilitatea ar putea dura până la finalul alegerilor

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2024   •   16:00
Bursa, afectată de incertitudinea politică. Brokerii spun că volatilitatea ar putea dura până la finalul alegerilor
Sursa foto: Rawpixel/Getty Images/iStockphoto

Scăderile înregistrate la Bursă în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de vineri sunt puse de brokeri pe seama incertitudinii politice iar analiştii consideră că volatilitatea ar putea dura până la finalul alegerilor.

"Astăzi clar a fost un puseu de ordine de vânzare, să nu zic panică, dar scăzuseră cu 3-4% acţiuni care nu aveau argumente de scădere. A fost probabil o repoziţionare a investitorilor înainte de alegerile parlamentare, pentru că faţă de situaţia de acum o săptămână acum orice surpriză nu mai este o surpriză şi atunci vizavi de riscul asumat pe piaţă probabil că unii au vrut să mai reducă din expunere. Şi lucrul acesta a funcţionat toată săptămâna de altfel. Un factor negativ, nu foarte pronunţat, totuşi. Însă, în dimineaţa aceasta probabil şi pentru că era ultima şedinţă, au fost nişte ordine de vânzare mai mari, la începutul şedinţei, nişte scăderi chiar mari, dar ulterior au reacţie bună la cumpărare pentru că acum văd că indicii sunt pe minus, dar mai puţin. A fost un puseu de vânzare, dar anihilat de apariţia unor cumpărători, în această dimineaţă, iar în general, pentru ce am trăit în ultimele două săptămâni, un sentiment de prudenţă, de asumare de riscuri mai mici pe piaţă în ideea acestor alegeri pentru care erau anumite emoţii privind rezultatele pe care le vom obţine din tururile electorale. După primul tur al alegerilor aşteptările negative au fost depăşite. Săptămâna trecută, piaţa a scăzut cu 3% deci înaintea alegerilor prezidenţiale şi de aceea spun că în piaţă exista un sentiment negativ, nu foarte pronunţat dar care a dus la nişte scăderi mari. În această săptămână şi cu scăderile de astăzi cred că încă nu suntem la nivelul săptămânii trecute", a explicat Alin Brendea, analist bursier la Prime Transaction, pentru AGERPRES.

El a spus că o clarificare a situaţiei ar putea fi văzută în momentul în care avem certitudini, iar acestea vor veni după tururile electorale, iar cel mai important este cel din acest weekend, pentru că aici vom avea pentru economie informaţiile cele mai importante.

La rândul său, Ovidiu-Lucian Isac, director general al Estinvest, a subliniat că investitorii urăsc momentele de incertitudine, când nu se ştie ce va veni în perioada următoare.

"A fost un moment, în prima parte a şedinţei, în care au existat ordine ceva mai agresive pe partea de vânzare, posibil o reacţie emoţională a unor investitori de retail, după care piaţa şi-a mai revenit. Cred că principalul motiv este legat de incertitudinea privind procesul electoral. Cred că are legătură cu deciziile care au fost luate ieri şi piaţa în general are nevoie de predictibilitate şi de stabilitate. Investitorii urăsc momentele acestea de incertitudine şi când nu se ştie ce va veni în perioada următoare. Orice investiţie pe care o faci ca investitor, o faci bazându-te pe anumiţi indicatori, pe raportările pe care le fac societăţile, pe felul în care te aştepţi să performeze economia în ansamblu şi decizi să investeşti. Ori, în momente în care apar situaţii de genul acesta, în care devin incerte anumite aspecte, investitorii pot deveni mai nervoşi. Dimineaţă au fost scăderi de 3-4% pe anumiţi emitenţi dar într-un sfert de oră au recuperat. Piaţa îşi va reveni când lucrurile vor intra pe un făgaş normal, când lucrurile se vor clarifica. În momentul în care vom avea decizii în ceea ce priveşte rezultatul alegerilor, ce se va întâmpla cu turul I, dacă se va relua sau nu, cred că de abia atunci vom avea o perioadă de calm pe piaţă. Până atunci va fi o perioadă de volatilitate mai ridicată", a declarat Ovidiu-Lucian Isac.

El a explicat că piaţa va reacţiona la orice ştire, putând urca sau coborî, iar starea de volatilitate va dura până la finalul turului II al alegerilor prezidenţiale.

Mai mult, Antonio Oroian, broker la Goldring, crede că Bursa nu a mai fost pusă în faţa unui pericol atât de mare de la redeschiderea din 1995.

"După rezultatul din primul tur al alegerilor piaţa a reacţionat imediat. Incertitudinea nu îi ajută pe investitori. Cred că Bursa de la redeschiderea din 1995 nu a mai fost pusă în faţa unui pericol atât de mare pentru că şocuri au mai fost, într-adevăr, şi cu criza din 2008 şi cu pandemia, dar acum să fii în faţa unei schimbări totale de paradigmă a României este un lucru care creşte riscul foarte mult. Şi de aceea investitorii reacţionează poate şi emoţional, dar mulţi sunt care vor să marcheze profitul şi să-l dea deoparte ca să aştepte un deznodământ", a spus, la rândul său, Antonio Oroian, broker la Goldring.

El a afirmat că o primă stabilizare a Bursei am putea vedea după alegerile parlamentare care vor avea loc duminică.

"De luni vedem care este direcţia, dacă vor continua scăderile sau vedem o uşoară revenire", a menţionat Antonio Oroian.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: bursa brokeri Volatilitate