S-au stabilit detaliile folosirii imprumutului de 120 de milioane de dolari de la Banca Mondiala pentru inchiderea minelor si "regenerarea socio-economica" a zonelor afectate. Imprumutul este dublu fata de cel anterior, ale carui efecte reale abia daca se vad in desertul saraciei miniere.
|
OFERTE. Scosi la suprafata prin somaj, minerii au putine alternative |
Programul anterior de inchidere a minelor si "atenuare a impactului social", de 61,5 milioane de dolari, a "creat" 13.121 locuri de munca noi, potrivit datelor oficiale. Saracia persistenta in zonele miniere arata ca nu a fost decat o picatura de apa in desertul vietii celor din zonele in care mineritul este singura sursa de venit.
NOI SOMERI. Potrivit unei recente hotarari de guvern, numai anul acesta 7.600 de noi someri se vor adauga celor peste 100.000 care au parasit sectorul minier din 1997 incoace. Pe de alta parte, potrivit unui comunicat al MEC, componenta de "regenerare socio-economica" a noului program finantat de Banca Mondiala prevede "cresterea masurilor pentru diversificarea economiei locale pentru un numar aditional de 31.000 de disponibilizati in perioada 2004-2007". Componenta in cauza insumeaza 60 de milioane de dolari si isi propune sa creeze aproape 40.000 de noi locuri de munca.
Alte 60 de milioane de dolari sunt destinate componentei de inchidere ecologica a cel putin 21 de mine. Contributia totala a statului roman ridica valoarea programului la 149,5 milioane dolari.
DOBANZILE REGENERARII. "Componenta de regenerare socio-economica" are mai multe "subcomponente".
O subcomponenta, in valoare de 10 milioane de dolari, prevede "plati stimulative" pentru cei care ar urma sa angajeze 10.000 de someri, pentru cel putin un an. Potrivit unor date neoficiale despre programul anterior, numai 60% din cei angajati pe aceasta cale si-au pastrat locul de munca dupa ce a trecut anul. Alta subcomponenta, in valoare de 11 milioane de dolari, prevede acordarea de microcredite. Potrivit unui oficial MEC, volumul de microcredite initial, de 3,6 milioane de dolari, a fost sporit cu aproape 2 milioane de dolari, provenite din dobanzile platite de cei 2.484 de intreprinzatori creditati.
MARILE SPERANTE. Oficialii Bancii Mondiale si cei ai MEC sunt increzatori ca noua echipa de implementare a noului program va fi mult mai eficace decat cea veche. Codrut Seres, ministrul Economiei si Comertului, va fi si seful echipei si prefera sa se rezume, deocamdata, doar la probleme de transparenta si capacitate institutionala, atunci cand vorbeste de greselile in aplicarea programului anterior.
ALTE "SUBCOMPONENTE"
|
11 milioane pentru angajarea somerilor plus 10 pentru microcredite fac un total de 21 de milioane care ajung direct la firmele din zona, de la care se asteapta crearea locurilor noi de munca. Restul pana la cele 60 de milioane destinate regenerarii "socio-economice" se imparte pe alte subcomponente. Dintre acestea, granturile pentru comunitatile miniere si cele pentru infrastructura municipala vor inghiti cate 13,5 milioane de dolari, iar 6,5 milioane sunt alocate pentru centrele de consultanta in afaceri, pentru "intarirea capacitatii comunitare" si monitorizare. Aceasta deoarece conceptia noului program pune mare accent pe dezvoltarea fortei comunitatilor locale de a sprijini dezvoltarea locala. Aproape 2 milioane de dolari vor fi cheltuite explicit pentru echipamente si bunuri. MEC va avea nevoie la randul sau de multa forta pentru a se asigura ca banii ajung acolo unde este nevoie de ei. Se spera ca efectele programului sa conduca la angajarea a 31.000 de someri "vechi" (disponibilizati dinainte de 2004). Romanii din zonele vizate asteapta rezultate mai bune decat ce arata cifrele.
|