x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Alimentele se vor scumpi cu 20%

Alimentele se vor scumpi cu 20%

de Daniela Ivan    |    18 Iul 2011   •   21:00
Alimentele se vor scumpi cu 20%

Preturile produselor agricole vor creste, in urmatorii 10 ani, intre 20 si 50%, a declarat Lucian Anghel (foto), economistul-sef al Bancii Comerciale Romane (BCR). Pana in 2050, populatia planetei va depasi 9 miliarde de locuitori, fata de anul 1950 cand erau 2,5 miliarde. Potentialul agriculturii romanesti este mare. Romania si-ar putea dubla productia agricola si ar tripla exporturile daca ar ajunge la productivitatea medie agricola din Uniunea Europeana, avand posibilitatea de a asigura necesarul de consum pentru o populatie de patru ori mai mare decat in prezent, potrivit unui raport realizat de BCR.

Desi agricultura romaneasca s-a aflat pe un trend descendent in ultimii 20 ani, aceasta detine inca o pondere importanta in PIB comparativ cu alte state din Europa Centrala si de Est sau din zona euro, respectiv de circa 7%, comparativ cu 4% in Polonia si Ungaria sau 2% in Franta. Contri­bu­tia agriculturii la cresterea estimata cu 2% a PIB din acest an ar putea fi de 0,3%, potrivit unui studiu BCR. Totusi, analistii institutiei financiare nu exclud posibilitatea ca aceasta contributie sa fie mai mare. 'Este posibil sa avem o surpriza si contributia agriculturii sa fie mult mai mare de 0,3%', a spus Anghel.

'Potentialul este insa mare, Romania se situeaza pe locul al 5-lea in EU 27 din punct de vedere al su­pra­fetei arabile; in anul 2010, Romania s-a clasat in top 10 pro­du­ca­tori de porumb la nivel mondial, cu o productie de peste 9 milioane tone intr-un an cu conditii meteo favorabile', a declarat Anghel.

Conform raportului, la productia de porumb Romania s-a clasat in top 10 mondial anul trecut, cu toate ca productivitatea a fost la jumatate fata de media tarilor din UE. Tot mult sub media europeana a fost si producti­vitatea la cartofi, chiar daca Romania ocupa locul 3 ca su­pra­fata cultivata din Europa la acest capitol.

De asemenea, Romania ocupa primul loc in UE la suprafata cultivata cu floarea-soarelui, dar este doar pe locul 5 ca volum al productiei. Anul trecut, productia nationala de grau a fost de 5,7 milioane de tone, iar cea de porumb 9 milioane de tone.

Anul trecut, productia nationala de grau a fost de 5,7 milioane de tone, iar cea de porumb 9 milioane de tone. Studiul BCR mai arata ca in Romania 53% din terenul arabil este im­par­tit in suprafete de sub 10 hec­ta­re, in timp ce in Franta, de exemplu, ma­jo­ritatea parcelelor depasesc 10 hec­ta­re.

×
Subiecte în articol: economia